- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Unitatea pentru Achiziţii Publice va verifica toate licitaţiile, indiferent de valoarea contractelor
Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice (UCVAP) va fi reorganizată şi va verifica toate etapele procedurilor de licitaţie având ca sursă de finanţare şi fondurile europene nerambursabile, indiferent de valoarea estimată a contractelor, a decis Guvernul în şedinţa de miercuri.
În prezent, Unitatea are atribuţii de verificare a procedurilor de atribuire finanţate din fonduri publice, inclusiv fonduri europene nerambursabile, prin selecţie, dar numai pentru care valoarea estimată depăşeşte 125.000 euro la contractele de furnizare şi de servicii şi 4,8 milioane euro la contractele de lucrări.
Legislaţia actuală a fost însă modificată, miercuri, de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, cu argumentul diminuării riscului de pierdere a unor fonduri europene nerambursabile şi a reducerii birocraţiei.
Potrivit Executivului, vor fi simplificate procedurile de verificare ex-ante a procedurii de achiziţie publică, în sensul în care toate observaţiile şi opiniile observatorilor UCVAP vor fi menţionate într-un singur document, respectiv în raportul procedurii. Observatorii UCVAP vor asigura consiliere metodologică autorităţilor publice şi vor verifica toate etapele procedurilor de achiziţie publică având ca sursă de finanţare şi fondurile europene nerambursabile, indiferent de valoarea estimată a contractelor.
"Modificarea decisă de Guvern are rol preventiv, întrucât va permite autorităţilor contractante remedierea din timp a eventualelor neconformităţi constatate de observatorii UCVAP prin aplicarea recomandărilor acestora", se arată într-un comunicat al Executivului.
O altă modificare constă în faptul că UCVAP va verifica toate negocierile fără publicare referitoare la suplimentările de lucrări aferente contractelor iniţial încheiate. Dacă nu se ţine cont de opiniile observatorilor UCVAP, conducătorul autorităţii contractante îşi va asuma răspunderea personal şi va fi pasibil de amenzi cuprinse între 40.000 de lei şi 100.000 de lei, în urma verificărilor Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice.
Guvernul apreciază că aplicarea noilor reglementări va conduce la eliminarea birocraţiei, întrucât nu vor mai fi emise note intermediare şi avize consultative, observaţiile urmând să fie cuprinse în raportul procedurii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Guvernul PSD – PNL a distribuit presei scrisoarea Guvernului ucrainean trimisă acum 9 luni care explică de ce George Simion are interdicţie în Ucraina
-
Rareş Bogdan, despre scrisoarea Kievului: Ciolacu minte, şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2
-
Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO