Uniunea Europeană, SUA şi Japonia vor actualiza parteneriatul comercial trilateral

Publicat: 17 11. 2021, 17:08
Actualizat: 17 11. 2021, 17:12

„Ambasadorul Katherine Tai, reprezentantul Statelor Unite pentru Afaceri Comerciale, Hagiuda Koichi, ministrul Economiei, Comerţului şi Industriilor din Japonia, şi Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, au anunţat ajungerea la un acord pentru înnoirea Parteneriatului trilateral, în scopul contracarării provocărilor mondiale generate de politici nespecifice economiei de piaţă şi practicilor ţărilor terţe”, anunţă Departamentul pentru Comerţ al Comisiei Europene, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de MEDIAFAX.

Delegaţiile Uniunii Europene, Statelor Unite şi Japoniei vor reîncepe activităţile în săptămânile următoare, urmând să aibă contacte directe cu ocazia Conferinţei ministeriale a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), programată în oraşul elveţian Geneva.

În ianuarie 2020, Uniunea Europeană, Statele Unite şi Japonia au stabilit să înăsprească reglementările privind subvenţiile din sectorul industrial şi au condamnat practicile transferului forţat de tehnologii, prin care unele ţări condiţionează accesul companiilor străine de oferirea informaţiilor privind tehnologii.

Uniunea Europeană şi Statele Unite critică frecvent practicile comerciale ale Chinei, în special cele privind acordarea subvenţiilor de stat.