Performanţa forintului unguresc este pe penultimul loc în rândul valutelor din 26 de state emergente, cu o depreciere de 33% faţă de dolar, din luna martie 2009.
Mai mult decât atât, Slovacia, Polonia, Bulgaria şi Cehia fac parte dintr-un grup de şapte ţări unde a avut loc cea mai rapidă creştere a riscului de creditare, în cazul a 21 de instrumente financiare de tip CDS analizate de Bloomberg.
„Unii investitori subestimează potenţialul de depreciere a obligaţiunilor şi valutelor din regiune”, a declarat Tim Haaf, analist la compania Pacific Investment Management din California, divizie a grupului Allianz.
Din cauza deficitelor bugetare mari, state precum Polonia şi Letonia au amânat termenele de adoptare a euro, iar România şi Ungaria trebuie să reducă cheltuielile pentru a respecta termenii acordurilor de finanţare cu FMI şi UE.
Creşterea economică din regiune nu va reveni la ritmul anterior crizei, întrucât intrările de capital nu vor reveni la nivelul circa 8% din PIB, consemnat în perioada 2002-2008, crede Arend Kapteyn, economist şef pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa la Deutsche Bank din Londra.