Astfel, DC va elimina, până la finele anului, pragul minim de 0,5 lei pe tranzacţie al comisionului pentru serviciile de compensare şi decontare a tranzacţiilor cu acţiuni, drepturi şi instrumente cu venit fix, însă va menţine pragul maxim al acestui comision, la 50 lei/tranzacţie.
În plus, a fost supusă aprobării Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi Băncii Naţionale a României (BNR) instituirea unei noi categorii de participanţi la sistemul de compensare – decontare şi registru care decontează numai tranzacţii derulate pe piaţa de titluri de stat a BVB. Tarifele de admitere şi menţinere pentru această categorie de participanţi sunt semnificativ mai reduse faţă de cele curente, iar acestea vor fi suspendate până la sfârşitul anului, se arată într-un comunical al Depozitarului transmis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.
Participanţii la sistemul de compensare – decontare şi registru pentru transferurile cu titluri de stat realizate în relaţia cu sistemul SaFIR al BNR vor suporta numai tarifele percepute de către BNR Depozitarului Central.
„Depozitarul Central îşi continuă, astfel, politica de reducere a tarifelor şi comisioanelor, avându-se în vedere, pe de o parte, faptul ca acest proces face parte din strategia de eficientizare a costurilor suportate de utilizatorii sistemului administrat de instituţie, iar pe de altă parte, ţinandu-se cont de actualul context economico-financiar”, se mai spune în sursa citată.
Reducerile comisioanelor percepute de DC au în vedere creşterea lichidităţii tranzacţiilor cu titluri de stat la BVB.