"Ne apropiem de momentul când va începe recuperarea", a spus Trichet, prezent la reuniunea celor mai importante zece instituţii de credit la sediul din Basel al Băncii Reglementelor Internaţionale.
Totuşi, în 2009, analiştii se aşteaptă la scăderi ale Produsului Intern Brut în ţările industrializate, a adăugat Trichet.
"Majoritatea observatorilor aşteaptă o creştere economică negativă pentru ţările industrializate" în acest an, a spus preşedintele G-10.
Astfel, avansul economiei mondiale ar trebui să fie apropiat de zero în 2009, cu o "recuperare" în 2010, a precizat Trichet.
Elementele "pozitive", respectiv măsurile adoptate de guverne împotriva crizei economice, nu şi-au produs încă efectele, consideră el.
"Există un puternic angajament al autorităţilor, guvernele nu ezită să sprijine instituţii cu importanţă sistemică, acest fapt reprezentând un foarte puternic angajament care nu a fost pe deplin luat în considerare de către pieţe", a adăugat oficialul.
Grupul statelor industrializate include Belgia, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Olanda, Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi SUA.