- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UPDATE: Acţiunile Rompetrol Rafinare şi Oltchim au urcat cu 15%, pe o piaţă în creştere cu 1,2%
(adaugă informaţii, în paragrafele 18 - 22)
Bursa a crescut şi miercuri, cu 1,24%, decuplată de linia descendentă a pieţelor externe şi susţinută de acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC) şi Oltchim (OLT), care au urcat din nou puternic, cu 15%, iar lichiditatea a continuat să fie asigurată de titlurile Fondului Proprietatea (FP).
Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate la preţuri în creştere în medie cu 0,17%, iar titlurile celor cinci SIF-uri şi ale Fondului Proprietatea (FP) au dus indicele BET-FI cu 0,58% sub nivelul de marţi.
Totodată, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP, a avansat cu 0,3%.
În acelaşi timp, indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 2,89%, susţinut în principal de ascensiunea acţiunilor Rompetrol Rafinare.
Acţiunile Rompetrol Rafinare au urcat puternic, cu 15%, încă de la deschidere, iar după prima oră nu au mai fost realizate tranzacţii, în condiţiile în care în piaţă nu au mai fost introduse ordine de vânzare. Operaţiunile cu titlurile companiei au însumat 472.000 de lei.
Cea mai recentă tranzacţie a fost realizată la la 0,0839 lei lei, preţ cu 11,7% peste cel pe care The Rompetrol Group, societate deţinută de compania de stat kazahă KazMunai Gaz, l-a propus în oferta de preluare de anul trecut, de 0,0751 lei/acţiune, şi pe care grupul l-ar putea propune celorlalţi acţionari dacă îi va fi permisă delistarea Rompetrol Rafinare.
Directorul general şi preşedintele CA al Vienna Investment Trust, Adrian Simionescu, crede că ascensiunea acţiunilor Rompetrol Rafinare şi trecerea peste preţul din oferta de preluare, poate fi determinată de unii investitori care vor să forţeze KazMunai Gaz, acţionarul majoritar indirect al Rompetrol Rafinare, să ofere un preţ mai mare la delistarea companiei.
"Într-o eventuală înţelegere între stat şi KazMunai Gaz privind răscumpărarea acţiunilor pe care statul le-a primit la scadenţa obligaţiunilor este posibil ca unii investitori să ceară un preţ mai mare decât cel care a fost în oferta de preluare şi care ar urma să fie acordat la delistare. Dacă KazMunai va accepta un preţ mai mare decât cel din piaţă pentru răscumpărarea acţiunilor de la stat, este posibil să vedem mici investitori care vor cere şi ei un preţ mai mare şi astfel, să se ajungă la o cotaţie mai mare la delistare", a declarat Simionescu pentru MEDIAFAX.
Totodată, el nu exclude posibilitatea ca acţionarul majoritar al Rompetrol Rafinare să fi început să cumpere acţiuni direct din piaţă, fără să mai aştepte o eventuală delistare a companiei.
"Totuşi, este posibilă intrarea la cumpărare a unor fonduri de investiţii străine specializate pe acţiunile companiilor din sectorul petrolier, deoarece au crescut puternic şi Rompetrol Well Services şi Oil Terminal", a mai spus brokerul.
Titlurile Rompetrol Well Services (PTR) şi Oil Terminal (OIL) au urcat şi ele cu câte 15%, la 0,4462 lei şi, respectiv, la 0,3205 lei.
Acţiunile Oltchim au mai urcat şi miercuri cu 15% şi au ajuns la preţul de 2,022 lei. Cotaţia este de aproape cinci ori mai mare decât la începutul lunii mai, când unul dintre principalii acţionari minoritari ai combinatului, compania PCC, înregistrată în Germania, a început să cumpere aproape zilnic titluri Oltchim. Totodată, cotaţia de miercuri este de aproape zece ori mai mare decât nivelul de la finalul anului trecut.
Operaţiunile cu acţiunile Oltchim au însumat 889.000 de lei. În precedentele 12 şedinţe rulajul a depăşit constant un milion de lei.
"După creşterile puternice din acest an nu cred că speculatorii mai au forţa şi nervii necesari pentru a mai intra pe aceste acţiuni, iar acum aversiunea la risc este în creştere. Eu cred că se pregăteşte exit-ul unuia dintre principalii doi acţionari minoritari, PCC sau fondul britanic Carlson Ventures. Mă gândesc că s-au înţeles la un preţ mult peste piaţă şi acum se ridică preţul cu forţa pentru a ajunge mai repede la nivelul unde urmează să se realizeze tranzacţia", a mai spus Simionescu.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 40 milioane lei (9,6 milioane euro), sumă cu 22% mai redusă decât valoarea cumulată a transferurilor de marţi, de 51,7 milioane lei (12,5 milioane euro).
Cea mai mare parte a rulajului a continuat să fie asigurată tot de acţiunile Fondului Proprietatea, cu care au fost realizate operaţiuni de 22,3 milioane lei. Din această sumă 6,1 milioane lei au reprezentat valoarea a patru deal-uri cu 0,089% din titlurile Fondului.
Ultima tranzacţie cu acţiunile Fondului Proprietatea pe piaţa principală a fost realizată la 0,502 lei, preţ în creştere cu 0,3%, iar ultimul deal a fost efectuat la 0,501 lei, cotaţie cu 0,1% peste nivelul de marţi.
Titlurile OMV Petrom (SNP) şi SIF Moldova (SIF2) au urmat acţiunile Fondului Proprietatea în topul lichidităţii, cu operaţiuni de 3,9 milioane lei şi, respectiv, de 1,3 milioane lei. Acţiunile celor două companii au scăzut cu 1,25% şi, respectiv, 1,23%, OMV Petrom la 0,395 lei, iar titlurile SIF Moldova au ajuns la 1,29 lei.
Rulaje de peste un milion de lei au mai înregistrat acţiunile Băncii Transilvania (TLV) şi SIF Oltenia (SIF5), de câte 1,1 milioane lei, precum şi Transgaz (TGN) şi BRD (BRD), cu operaţiuni de câte un milion de lei. Titlurile Băncii Transilvania au avansat cu 0,66%, la 1,218 lei, în timp ce acţiunile SIF Oltenia au scăzut cu 0,77%, la 1,41 lei. În acelaşi timp, acţiunile Transgaz au urcat cu 1,96%, la 265,3 lei, iar titlurile BRD au avansat cu 0,9%, la 14,3 lei.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 2,9 milioane lei, sumă de peste zece ori mai mare decât rulajul de marţi, de 288.000 de lei.
La ora 12:40 a fost realizat un deal cu 9,8% din acţiunile firmei de închiriei de imobile Casa Albă - Independanţa Sibiu (CAIN), pentru un milion de lei. Transferul a fost realizat la preţul de 13 lei, de peste două ori mai reduse decât cea mai recentă cotaţie, de 32,5 lei.
Pe piaţa principală, acţiunile firmei imobiliare au scăzut cu 7,38%, la 30,1 lei.
La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1%, după unele comentarii precaute ale preşedintelui Rezervei Federale americane (Fed), Ben Bernanke, care nu a oferit indicii că Fed analizează introducerea de noi stimului monetari pentru a susţine creşterea economică. Linia descendentă era urmată şi de pieţele din Ungaria, Polonia şi Cehia, care înregistrau corecţii de până la 0,6%, în timp ce bursele din Bulgaria şi Rusia avansau cu cel mult 0,5%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Guvernul PSD – PNL a distribuit presei scrisoarea Guvernului ucrainean trimisă acum 9 luni care explică de ce George Simion are interdicţie în Ucraina
-
Rareş Bogdan, despre scrisoarea Kievului: Ciolacu minte, şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2
-
Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO