UPDATE: BNR a majorat prognoza de inflaţie pentru 2011 la 5,1% şi pe cea de anul viitor la 3,6%

(adaugă declaraţii ale guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, şi alte informaţii)

Urmărește
3 afișări

Banca Naţională a României a revizuit în urcare prognoza de inflaţie pentru 2011 de la 3,6% la 5,1%, iar pe cea de anul viitor de la 3,2% la 3,6%, a anunţat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Prognoza pentru sfârşitul anului nu cuprinde majorarea care înţelegem că se va întâmpla în toamnă la energia termică. Cifra de 5,1% cuprinde doar majorările de preţuri administrate anunţate. La combustibili probabil că vor mai fi ceva majorări, nu foarte mari însă. Pentru la anul, atât preţurile produselor din tutun, cât şi preţurile volatile, legume şi fructe îşi vor diminua sensibil contribuţia", a declarat Isărescu, în conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei.

Guvernatorul BNR a precizat că majorarea preţurilor la energia termică se va face diferenţiat, astfel că vor exista categorii sociale care vor fi în continuare protejate.

"Avem o evidentă curbă mai înaltă a preţurilor administrate. Conform datelor pe care le-am cules de la agenţiile de specialitate, eliminarea subvenţiilor la energia termică vor avea un impact asupra indicelui de preţuri, dar necunoscând cum vor fi exact calculate, nu s-a putut estima corect impactul asupra indicelui preţurilor de consum", a precizat Isărescu.

Preţurile petrolului pe pieţele internaţionale şi cele volatile sunt printre factorii care ar putea pune presiune asupra inflaţiei în perioada următoare, potrivit oficialului băncii centrale.

Pe de altă parte, el menţionează că reducerea efectelor de runda întâi din majorarea TVA şi un an agricol bun ar putea susţine procesul de dezinflaţie.

Rata anuală a inflaţiei a crescut de la 7,6% în februarie până la 8,01% în martie, nivelul maxim înregistrat după luna august 2008, în principal ca urmare a scumpirii alimentelor, dar şi a combustibililor.

Guvernatorul a precizat că prin comunicatul transmis în urmă cu două zile de BNR, în care se arăta că inflaţia anuală va fi în creştere până în vara acestui an, nu înseamnă că banca centrală se aşteaptă şi la o accentuare a creşterii preţurilor.

El a explicat că avansul ratei anuale a inflaţiei se datorează efectului de bază negativ, respectiv raportarea creşterilor lunare din prima parte a anului la cele din anul anterior, care au fost mult mai mici.

În urmă cu două zile, după şedinţa de politică monetară, BNR a trimis un comunicat în care arăta că rata anuală a inflaţiei va continua să crească în al doilea trimestru şi nu va reveni în acest an în intervalul ţintit, de 2 - 4%, ci doar în cursul anului 2012, ceea ce înseamnă că banca centrală va rata ţinta pentru al cincilea an consecutiv.

"Prognoza actualizată a evoluţiilor macroeconomice relevă o creştere temporară a ratei anuale a inflaţiei în trimestrul doi, ca urmare a şocurilor induse de factori aflaţi în afara sferei de influenţă directă a gestiunii cererii agregate realizată prin instrumentele băncii centrale, în special a presiunilor generate - similar cazului majorităţii economiilor emergente - de evoluţia preţurilor internaţionale ale produselor alimentare şi combustibililor", potrivit comunicatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici