UPDATE: Board-ul FMI a amânat pentru luni şedinţa privind prima evaluare din noul acord cu România

(adaugă o declaraţie a reprezentantului României la FMI, Mihai Tănăsescu, privind motivul amânării, în paragraful 2)

Urmărește
7 afișări

Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a amânat pentru luni şedinţa privind prima evaluare din noul acord stand-by încheiat cu România, programată iniţial pentru vineri, urmând să fie analizate progresele înregistrate în reformele asumate de autorităţile române.

"A intervenit un eveniment nefericit, decesul tatălui lui Jeffrey Franks (şeful misiunii FMI în România, n.r.), şi în aceste condiţii am decis să amânăm board-ul cu câteva zile", a declarat pentru MEDIAFAX reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

Potrivit calendarului FMI, în cadrul şedinţei va fi analizată şi cererea României de modificare a unor criterii de performanţă.

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale s-a aflat la Bucureşti în perioada 27 aprilie-9 mai pentru prima evaluare a noului acord.

În scrisoarea de intenţie către Fondul Monetar Internaţional, Guvernul s-a angajat ca până la data board-ului să adopte ordonanţa privind restructurarea ANAF, să inventarieze toate arieratele companiilor de stat şi să prezinte o nouă formulă de calcul a tarifelor la gaze naturale, care să evidenţieze mai bine evoluţiile de pe plan internaţional.

Executivul s-a angajat, printre altele, să elimine subvenţiile la energia termică cel târziu până la sfârşitul lunii august şi să desfiinţeze în vara acestui an peste 7.000 de posturi din societăţile feroviare, companiile energetice şi Poşta Română.

Noul acord de tip preventiv, încheiat la finele lunii martie pentru doi ani, are o valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are România la FMI. Acordul este însoţit de un sprijin preventiv de 1,5 miliarde euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici