- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UPDATE: Bursa a închis în creştere cu 0,64%, iar acţiunile BRD au asigurat 80% din rulaj
(adaugă informaţii, în paragrafele 12-15, 17)
Bursa a crescut miercuri cu 0,64%, iar tranzacţiile speciale cu 0,28% din acţiunile BRD Groupe Societe Generale, în valoare de 29,6 milioane lei (7,2 milioane de euro) au acoperit 80% din lichiditate.
Preţurile celor mai multe acţiuni au deschis în scădere uşoară sesiunea de miercuri, însă pe rulaje foarte reduse, cei mai mulţi jucători preferând să rămână pe poziţii de aşteptare.
Rulajul de pe segmentul de acţiuni a fost de 36,96 milioane lei (9 milioane de euro), din care 29,6 milioane lei au reprezentat două tranzacţii pe piaţa Deal cu acţiunile BRD. Fără transferurile speciale cu acţiunile băncile rulajul este de 7,3 milioane lei, cu mult sub valoarea tranzacţiilor de marţi, de 12,6 milioane lei (3,1 milioane euro).
Şeful Departamentului de Cercetare Pieţe de Capital al BCR, Mihai Iulian Căruntu, spune că sunt şanse reduse pentru o îmbunătăţire majoră a lichidităţii, chiar şi prin listări noi, până în 2013.
"Dincolo de distorsiunile asupra lichidităţii induse de perioada adunărilor generale, când titlurile importante sunt suspendate succesiv de la tranzacţionare, BVB se îndreaptă către o lichiditate de referinţă de circa 10 milioane euro pe sedinţă după listarea Fondului Proprietatea. Ceea ce este cu mult mai puţin decât lichiditatea CEZ, MOL sau OTP dacă facem o comparaţie cu câte un emitent reprezentativ din ţări mai mici decât România. Din acest punct de vedere nu mai are rost să ne amăgim în calcule, fără mărirea free-float-ului la Petrom, Transelectrica, Transgaz şi fără listări semnificative, Romgaz fiind singura listare majoră aşeptată pentru 2012, în condiţiile în care niciun IPO iniţiat de o companie privată importantă nu se arată la orizont", a declarat Căruntu pentru MEDIAFAX.
Potrivit analistului BCR, alte IPO-uri majore vor fi iniţiate de Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, inclusiv ca effect al lobby-ului Franklin Templeton, dar şi ca urmare a opoziţiei Băncii Mondiale şi FMI faţă de proiectul "campionilor energetici".
"Cel mai devreme aceste oferte vor fi lansate în 2013 şi de la acel moment viitorul bursei va depinde exclusiv de capacitatea brokerilor de a aduce noi companii, pentru că atunci nu se va mai putea spune că statul nu a sprijinit piaţa de capital. Până la astfel de oferte nu avem decât să ne mulţumim cu parametrii de lichiditate actuali", a adăugat Căruntu.
Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni au fost realizate la preţuri în creştere în medie cu 0,71%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au ridicat indicele BET-NG cu 0,67%.
Acţiunile Fondului Proprietatea şi SIF Banat-Criaşana (SIF1) au fost suspendate de la tranzacţionare pentru întrunirea AGA, iar titlurile celorlalte patru societăţi de investiţii financiare (SIF) au menţinut indicele BET-FI aproape de nivelul de referinţă, cu o scădere de doar 0,05%.
Indicele extins al bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, a avansat cu 0,47%.
Cele două pachete de acţiuni BRD, care au fost schimbate pe piaţa Deal, cumulând două milioane de titluri, au fost schimbate la un preţ de 14,8 lei, similar cu referinţa.
Pe piaţa Deal au fost tranzacţionate şi acţiunile BVB, care au făcut obiectul unei tranzacţii speciale de 1,6 milioane lei. Cele 39.000 de acţiuni au fost cedate la un preţ de 41,7 lei, cu 0,24% sub referinţă.
Titlurile Banca Transilvania (TLV) şi Transgaz (TGN) s-au clasat pe primele poziţii în funcţie de lichiditate pe piaţa principală, cu transferuri de 1,1 milioane lei şi, respectiv, de 878.000 de lei. Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile băncii a fost realizată la 1,532 lei, preţ în urcare cu 1,73%, iar titlurile Transgaz au crescut cu 0,56%, la 271,5 lei.
Jucătorii au realizat şi transferuri cu produse structurate şi unităţi de fond în valoare cumulată de 955.000 de lei, astfel că lichiditatea totală a BVB a fost de 37,9 milioane lei.
Pe piaţa Rasdaq, tranzacţiile au însumat 472.000 lei, aproape dublu faţă de lichiditatea de marţi, de 241.000 de lei.
Peste jumătate din rulaj a fost asigurat de titlurile Scut Constanţa (SCUT), cu operaţiuni de 270.000 de lei. La finalul sesiunii aceste titluri erau cotate la 0,11 lei, preţ cu 75,56% sub referinţă.
"În funcţie şi de apetitul faţă de risc, investitorii trebuie să fie selectivi în sensul de a încerca să descopere emitenţi din eşalonul doi ca vizibilitate, care ar putea performa foarte bine din punctul de vedere al afacerilor, cum a fost cazul Azomureş sau Compa în 2010. Din acest punct de vedere Concefa Sibiu şi Prospecţiuni sunt candidaţi eligibili pentru portofoliile investitorilor în 2011. Întotdeauna investitorii trebuie să aibă o listă lungă a potenţialilor candidaţi din rândul companiilor bine adminstrate şi care pot beneficia de diferite conjuncturi favorabile în sectoarele lor de activitate", a conchis Căruntu.
La închiderea şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Frankfurt şi Paris erau în creştere cu circa 0,6%, iar piaţa de la Londra era în stagnare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO