UPDATE: Bursa a revenit pe creştere, iar acţiunile BT şi FP au asigurat aproape jumătate din rulaj

(adaugă informaţii, în paragrafele 15 - 21)

Urmărește
12 afișări

Bursa a crescut miercuri cu 0,8%, după ce în precedentele două şedinţe a scăzut cumulat cu 2,1%, însă aproape jumătate din lichiditatea pieţei a fost asigurată de tranzacţiile cu acţiunile Băncii Transilvania (TLV) şi Fondul Proprietatea (FP).

Preţurile celor mai multe acţiuni au fost pe creştere uşoară încă din primele minute, în linie cu marile pieţe externe, însă cei mai mulţi investitorii au preferat să rămână pe poziţii de aşteptare. Astfel, lichiditatea pieţei acţiunilor a fost de 32,2 milioane lei (7,6 milioane euro), sumă cu 10% sub rulajul de marţi, de 35,7 milioane lei (8,7 milioane euro).

Gabriel Morariu, broker la BT Securities, crede că majoritatea investitorilor au devenit mai prudenţi şi aşteaptă publicarea rezultatelor financiare trimestriale ale companiilor, după ce propunerile de dividende şi rezultatele de anul trecut au dus la un ritm ascendent alert în primele luni ale anului.

"Rezultatele financiare şi evoluţia de ansamblu a economiei ar putea reprezenta confirmări pentru o continuare a trendului din prima parte a anului dacă vor fi în ton cu aşteptările, însă dacă datele vor fi sub estimările investitorilor am putea asista la unele corecţii", a declarat Morariu pentru MEDIAFAX.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni au fost realizate la preţuri în creştere în medie cu 0,74%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au ridicat indicele BET-NG cu 0,98%.

Totodată, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea au plasat indicele BET-FI cu doar 0,07% peste nivelul de marţi.

Indicele extins al bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, a avansat cu 0,56%.

Acţiunile Băncii Transilvania şi Fondul Proprietatea s-au clasat pe primele două poziţii în topul rulajelor, cu operaţiuni de 7,8 milioane lei şi, respectiv, 6 milioane lei. Cele două titluri au asigurat, astfel, 44% din lichiditatea pieţei acţiunilor.

Cea mai recentă tranzacţie cu titlurile băncii a fost realizată la 1,501 lei, preţ în creştere cu 0,4%, însă acţiunile Fondului au scăzut cu 0,25%, la 0,5975 lei.

Brokerul consideră că unii investitori îşi reorientează în prezent atenţia spre acţiuni care au crescut mai lent decât titlurile SIF-urilor sau ale companiilor mai lichide, în speranţa că acestea vor recupera mai repede decalajul faţă de SIF-uri şi titlurile lichide.

"Investitorii caută şi alte oportunităţi în companii la care se aşteaptă rezultate financiare bune şi pentru ale căror acţiuni nu a existat un interes major în prima parte a anului. Odată cu publicarea rezultatelor financiare, precum şi cu dezbaterile din cadrul adunărilor generale mă aştept la o volatilitate crescută pe BVB", a afirmat Morariu.

Acţiunile Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au crescut cu 2,21%, după anunţul potrivit căruia un grup de trei acţionari au propus înjumătăţirea capitalului social, de la 76,7 milioane lei la 38,3 milioane lei, prin reducerea valorii nominale. Suma rezultată ar urma să fie distribuită acţionarilor sub formă de dividende extraordinare.

Mai multe surse din piaţa de capital au declarat pentru MEDIAFAX că solicitarea a fost făcută de Franklin Templeton şi încă doi acţionari. Potrivit surselor citate, cei trei acţionari controlează aproximativ 10% din acţiunile Bursei.

"Cererea celor trei acţionari a avut o mare importanţă în evoluţia acţiunilor BVB în cursul zilei de azi (miercuri-n.r.), deoarece se observă în ultima perioadă că acţionarii sunt mai interesaţi de dividende decât de eventuale acţiuni dobândite din încorporarea profitului", a afirmat Morariu.

Titlurile Transgaz (TGN) şi SIF Moldova (SIF2) s-au clasat pe locurile trei şi patru în topul rulajelor, cu transferuri de 3 milioane lei şi, respectiv, 2,3 milioane lei. Acţiunile companiei naţionale de transport al gazelor naturale au crescut cu 0,75%, la 269,9 lei, iar cea mai recentă operaţiune cu titlurile SIF Moldova a fost realizată la 1,445 lei, cu 0,21% peste ultima cotaţie de marţi.

Un rulaj mai mare de un milion de lei au consemnat şi acţiunile SIF Oltenia (SIF5), cu care s-au realizat tranzacţii de 2,1 milioane lei. La finalul sesiunii aceste titluri erau cotate la 1,635 lei, preţ în creştere cu 0,37%.

La ora 11:11 a fost realizată o tranzacţie specială cu 0,64% din acţiunile producătorului de îngrăşăminte chimice Azomureş, pentru 2,3 milioane lei. Deal-ul a fost operat la preţul de 0,7 lei, cu 0,85% sub cotaţia de marţi.

Pe piaţa principală, acţiunile Azomureş au consemnat un rulaj de 171.000 de lei, iar preţul a urcat cu 5,38%, la 0,7440 lei.

Investitorii au tranzacţionat pe piaţa Rasdaq acţiuni de 3,7 milioane lei, sumă de şase ori mai mare decât rulajul de marţi, de 613.000 de lei.

Cea mai mare parte a lichidităţii a fost asigurată de tranzacţii cu titlurile Imotrust (ARCV) şi un deal cu 0,5% din acţiunile Unirea Shopping Center (SCDM), în valoare de 1,5 milioane lei şi, respectiv, 1,4 milioane lei.

Acţiunile Imotrust au avansat cu 0,83%, la 0,0853 lei, iar deal-ul cu titlurile Unirea Shopping Center a fost efectuat la 90 de lei, cu 10,43% peste cea mai recentă cotaţie. Pe piaţa principală, acţiunile contrului comercial din Bucureşti au scăzut cu 0,61%, la 81 lei.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1,2%, linia fiind urmată şi de majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est, care avansau cu cel mult 1,1%. Pe de altă parte, bursele din Slovenia şi Bulgaria au înregistrat corecţii de 0,2% şi, respectiv, 0,6%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici