UPDATE: Bursa a scăzut cu 2,6%, pe cel mai mare rulaj din ultimele trei săptămâni

(adaugă informaţii, în paragrafele 19 - 21)

Urmărește
1 afișare

Bursa a scăzut cu 2,57%, în linie cu pieţele externe, din cauza panicii investitorilor după agravarea pericolului nuclear din Japonia, însă variaţiile mai ample i-au readus pe speculatori în piaţă, astfel că lichiditatea a urcat la maximum ultimelor trei săptămâni.

Pieţele vest-europene au înregistrat corecţii semnificative, după ce indicele Nikkei, al bursei de la Tokyo, s-a prăbuşit cu 10,6%, ca urmare a anunţului guvernului din Japonia că nivelul de radioactivitate măsurat la centrala nucleară de la Fukushima este periculos pentru sănătate. Numărul tranzacţiilor pe bursa din Tokyo a atins un nivel record, de trei ori mai mare decât media.

Unii brokeri cred că declinul pieţelor externe a fost influenţat şi anunţul potrivit căruia marile companii de asigurări vând unele active, pentru că vor avea de plătit despăgubiri în urma daunelor produse de cutremurul de vineri din Japonia şi de tsunami-ul care l-a urmat.

Şeful Departamentului de Cercetare Pieţe de Capital al BCR, Mihai Iulian Căruntu, spune că piaţa locală a suportat mai uşor corecţiile severe înregistrate de bursele externe deoarece percepţia investitorilor asupra României s-a îmbunătăţit.

"Ultimele ştiri sosite despre dinamica exporturilor, înmatriculărilor de maşini noi sau investiţiile anuntaţe în infrastructură susţin un bioritm mai bun al investitorilor faţă de piaţă noastră. Pe de altă parte, semnarea unui nou accord cu FMI care ţinteşte şi reforme structurale pe piaţa de electricitate şi gaze naturale, precum şi o mai bună administrare a companiilor de stat, odată cu reducerea arieratelor în economie pot susţine un apetit mai bun pentru activele româneşti", a declarat Căruntu pentru MEDIAFAX.

Totodată, el spune că aprecierea leului în raport cu euro în ultimele săptămâni întăreşte ipoteza îmbunătăţiirii progresive a percepţiei faţă de activele româneşti şi asupra raportului rentabilitate/risc asociat acestora.

"Problemele din Japonia şi predictibila mişcare ascendentă a ratelor dobânzilor vor aduce mutaţii în privinţa alocării capitalurilor investitorilor mai ales sectorial, dar şi regional. Investitorii judecă prin prisma sectoarelor care pot performa sau pot fi cel mai bine protejate în urma mişcărilor celor mai importante bănci centrale din economiile dezvoltate sau în urma unor implicaţii neaşteptate şi imposibil de previzionat pe care le-ar aduce sesismul din Japonia", a adăugat analistul.

Investitorii de la BVB au pus presiune la vânzare încă din primele minute, în special pe acţiunile celor cinci SIF-uri, iar volumele de tranzacţionare au crescut. La finalul sesiunii, indicele general al bursei, BET-C, era în scădere cu 2,57%, iar acţiunile celor cinci SIF-uri plasau indicele BET-FI cu 3,45% sub nivelul de luni.

Totodată, indicele BET, al celor mai lichide zece titluri, a încheiat ziua în scădere cu 2,8%, iar acţiunile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 2,17% sub ziua anterioară.

Căruntu consideră că după evenimentele din Japonia producătorii de energie regenerabilă şi, în special, producătorii hidro vor fi beneficia de o creştere a cererii de electricitate în condiţiile în care este de aşteptat ca regimul de producţie a energei nucleare să devină mult mai strict şi mai puţin atractiv din punct de vedere al costurilor de capital şi de operare în condiţiile unei înăspriri a normelor de securitate.

"Totodată, în condiţiile implicaţiilor creşterii preţului petrolului energia va un sector care probabil va fi între cele mai preferate de investitorii financiari", a mai spus analistul.

Declinul acţiunilor SIF a contribuit şi la corecţia indicelui extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate. Astfel, la sfârşitul sesiunii indicele era în picaj cu 3%.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 58,2 milioane lei (13,9 milioane euro), sumă de peste două ori mai mare decât valoarea cumulată a transferurilor de luni, de 27,3 milioane lei (6,5 milioane euro). Un rulaj mai mare decât cel de marţi a fost înregistrat la 23 februarie. Atunci, bursa a consemnat cea mai mare lichiditate din istorie, de 489,7 milioane lei (115,8 milioane euro), cea mai mare parte a banilor provenind din deal-uri cu 5% din acţiunile BRD (BRD).

Rulajul de marţi a fost asigurat în proporţie de 39% de operaţiuni cu titlurile Fondului Proprietatea (FP), de 22,6 milioane lei (5,4 milioane euro). Pe piaţa principală, aceste acţiuni au avut un rulaj de 14,2 milioane lei, iar 8,3 milioane lei au provenit din două deal-uri.

Operaţiunile speciale cu acţiunile FP au fost efectuate la preţurile de 0,594 lei, în scădere cu 1,08%, şi, respectiv, de 0,6005 lei, similar cu ultima cotaţie de luni.

Pe piaţa principală titlurile Fondului au scăzut cu 1,42%, la 0,592 lei.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) şi SIF Moldova (SIF2), titlurile care de regula sunt vizate de speculatori, au urmat în topul rulajelor, cu tranzacţii de 9,6 milioane lei şi, respectiv, 7,5 milioane lei. Cotaţia titlurilor SIF Oltenia a coborât cu 3,69%, la 1,46 lei, iar acţiunile SIF Moldova au înregistrat un recul de 3,17%, ajungând la 1,375 lei.

"Este clar că volumele de pe cele două acţiuni au fost determinate de speculatori, deoarece aceste titluri au crescut accelerat ieri, deşi pieţele externe era pe scădere, iar astăzi au scăzut mai mult. Dacă cineva ar fi încercat să facă un hedge între BVB şi Sibex, preţul de la Sibiu trebuia să se apropie de cel de la Bucureşti, însă nu s-a întâmplat", a afirmat directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, Mihai Mureşian.

La final sesiunii, doar opt acţiuni erau pe creştere, însă evoluţia a venit pe volume foarte reduse de tranzacţionare, de cel mult 75.000 de lei. Cel mai ridicat rulaj dintre aceste titluri a fost consemnat de acţiunile Oltchim (OLT), care au avansat cu 1,54%, la 0,264 lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au realizat operaţiuni de 516.000 de lei, sumă cu 17% peste rulajul de luni, de 440.000 de lei.

Acţiunile Electromagnetica (ELMA) au fost cele mai lichide, cu tranzacţii de aproape 61.000 de lei, iar cotaţia a scăzut cu 3,61%, la 0,347 lei.

La închiderea şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Londra şi Paris erau în scădere cu 1,9% şi, respectiv, 3,3%, iar piaţa de la Frankfurt înregistra cel mai sever declin, de 4,5%. Linia descendentă era urmată şi de bursele din Europa Centrală şi de Est, care coborâu cu până la 2,1%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici