UPDATE: Bursa a scăzut foarte uşor, pe un rulaj redus şi asigurat doar de câteva acţiuni

(adaugă informaţii, în paragrafele 15 - 18)

Urmărește
8 afișări

Bursa a scăzut foarte uşor luni, cu 0,18%, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au absentat de la tranzacţionare, iar lichiditatea a fost asigurată în cea mai mare parte numai de câteva acţiuni.

Majoritatea acţiunilor au înregistrat variaţii reduse încă de la deschidere, în condiţiile în care puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au introdus ordine pentru volume reduse de titluri. Investitorii nu au reacţionat la declaraţiile reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional (FMI) cu privire la concluziile primei evaluări a noului acord cu România.

"Mulţi investitori sunt pe poziţii de aşteptare pentru că nu sunt ştiri care să surprindă, ce auzim de la FMI referitor la România era de aşteptat şi deja aceste ştiri sunt incluse în preţuri. Investitorii aşteaptă lucruri noi. Dacă cumva venea din partea FMI-ului vreo ştire care ar fi ieşit din context, cu siguranţă acesta ar fi avut un impact puternic asupra preţurilor acţiunilor. Piaţa a anticipat acestă îmbunătăţire macroeconomică, iar din aceste considerente preţurile au avut în ultimele luni o evoluţie pozitivă, iar declaraţiile de astăzi ale reprezentanţilor FMI au venit ca o confirmare a acestui scenariu", a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, Mihai Mureşian.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate la preţuri în scădere în medie cu 0,27%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au menţinut indicele BET-NG la nivelul de vineri.

Variaţii uşoare au înregistrat şi acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP), astfel că indicele BET-FI a înregistrat un recul de 0,78%.

În aceste condiţii, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a coborât cu 0,47%.

Brokerul crede că cei mai mulţi investitori vor sta pe poziţii de aşteptare până după trecerea datelor de înregistrare pentru a beneficia de dividendele pe care companiile le vor distribui.

"În plus, este posibil ca unii investitori să aştepte să vadă evoluţia din primul trimestru a afacerilor companiilor la care au acţiuni, iar în funcţie de asta, precum şi de detaliile primite în AGA de luna trecută să îşi rebalanseze portofoliile şi să refacă strategia pentru următoarele luni. De asemenea, cred că putem pune acestă apatie a investitorilor şi pe seama datelor de ex-dividend (după care cumpărătorii nu mai au dreptul să primească dividende -n.r.) ale companiilor listate, acestea fiind în perioada imediat următoare, iar investitorii aşteaptă să vadă evoluţia pieţei dupa trecerea acestei perioade", a adăugat Mureşian.

Rulajul pieţei acţiunilor, de 26,1 milioane lei (6,3 milioane euro), a fost cu 16% peste valoarea cumulată a operaţiunilor din sesiunea anterioară, de 22,4 milioane lei (5,4 milioane euro).

La finalul şedinţei numai opt acţiuni aveau rulaje de peste un milion de lei.

Brokerul consideră că în continuare evoluţia bursei este dependentă de fluxurile de bani din partea investitorilor străini, iar prudenţa acestora se reflectă în lichiditatea redusă şi variaţiile uşoare consemnate de cele mai multe acţiuni.

"Nu cred că vom vedea unele mişcări mai ample în piaţă când va fi anunţată oficial ieşirea din recesiune pentru că investitorii aşteptă doar o confirmare. Ştirea a fost anticipată cu mult timp înainte şi a fost deja reflectată în creşterea preţurilor. Poate doar o îmbunătăţire a ratingului României îi va determina pe investitorii străini să intre mai puternic în piaţă", a conchis Mureşian.

Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) şi Transgaz (TGN) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 5,6 milioane lei şi, respectiv, 4,1 milioane lei. Cea mai recentă operaţiune cu titlurile Fondului a fost realizată la 0,557 lei, preţ în scădere cu 0,36%, iar acţiunile companiei naţionale de transport al gazelor naturale au coborât cu 0,78%, la 249,05 lei.

Cea mai mare parte a rulajului acţiunilor Transgaz a provenit dintr-un deal în valoare de 3,7 milioane lei. Tranzacţia specială a fost realizată la 252 lei, preţ în creştere cu 0,4%.

Rulaje de peste un milion de lei au mai consemnat titlurile Băncii Transilvania (TLV) - 3,1 milioane lei, SIF Moldova (SIF2) - 2,6 milioane lei, SIF Muntenia (SIF4) - 2,3 milioane lei, SIF Oltenia (SIF5) - 2,1 milioane lei şi SIF Banat-Crişana (SIF1) - 1,4 milioane lei.

În jurul orei 13:15 au fost realizate patru operaţiuni prin care s-au tranzacţionat 59,53% din acţiunile firmei Grupul Editorilor şi Difuzorilor de Presă, pentru puţin peste un milion de lei. Titlurile au fost cedate la preţul de 1,35 lei, de peste şapte ori sub cotaţia anterioară, înregistrată în 8 noiembrie, de 10 lei/titlu. La finalul sesiunii de luni acţiunile firmei erau cotate la 2,1 lei, preţ de aproape cinci ori mai redus decât referinţa.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 560.000 de lei, sumă cu 22% mai redusă decât rulajul de vineri, de 723.000 de lei.

Titlurile Conpet (COTE) au fost cele mai lichide, cu operaţiuni de 114.000 de lei. Cel mai recent transfer a fost realizat la 43,1 lei, preţ în creştere cu 0,23%.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene înregistrau corecţii de până la 1,3%, în condiţiile în care investitorii sunt precauţi după ce miniştrii de Finanţe din mai multe state din zona euro au discutat despre nevoia de a ajusta programul de asistenţă pentru Grecia, inclusiv un al doilea program de sprijin european. Linia descendentă a fost urmată şi de pieţele din Europa Centrală şi de Est, care au scăzut cu cel mult 0,6%. Cea mai vizibilă corecţie a fost înregistrată de bursa din Slovenia, care a coborât cu 1,2%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici