UPDATE: Bursa a scăzut uşor într-o piaţă cu volatilitate ridicată pe acţiunile Oltchim şi Rompetrol

(adaugă alte informaţii, în paragrafele 21-28)

Urmărește
13 afișări

Bursa a scăzut joi cu 0,85%, într-o piaţă cu volatilitate foarte ridicată pe acţiunile Oltchim (OLT) şi Rompetrol Rafinare (RRC), care cu aproape o oră înainte de închidere au trecut de la un câştig de 15% la o corecţie de peste 10%.

Acţiunile Oltchim au urcat puternic cu 15% încă din primele minute şi au înregistrat, astfel, cotaţia maximă istorică atinsă de la listare, de 2,325 lei. Ritmul ascendent s-a menţinut până în jurul orei 15:20, când acţiunile au trecut brusc pe scădere semnificativă.

Astfel, ultimele operaţiuni cu aceste titluri au fost realizate la 1,8 lei, preţ cu 10,98% sub ultima cotaţie de miercuri. Aceste titluri au consemnat al treilea rulaj din piaţă, de 3,1 milioane lei.

Cotaţia acţiunilor Oltchim este de peste patru ori mai mare decât la începutul lunii mai, când unul dintre principalii acţionari minoritari ai combinatului, compania PCC, înregistrată în Germania, a început să cumpere aproape zilnic titluri Oltchim. Totodată, cotaţia de joi este de aproape nouă ori mai mare decât nivelul de la finalul anului trecut.

În urma achiziţiilor începute în luna mai, compania PCC şi-a majorat participaţia de la 12,16% la aproximativ 17%, în urma discuţiilor privind privatizarea combinatului chimic. Oltchim este inclusă în lista companiilor pe care Guvernul s-a angajat faţă de FMI că le va privatiza în acest an.

"Este clar că cineva vrea să cumpere cu orice preţ la Oltchim, poate chiar în afară de PCC, care în ultimul timp a raportat achiziţii zilnice. Asta i-a antrenat şi pe speculatori, iar după creşterile puternice din acest an riscul este extrem de ridicat", a declarat pentru MEDIAFAX directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci.

La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, înregistra un recul de 0,27%, iar titlurile celor cinci SIF-uri şi ale Fondului Proprietatea (FP) plasau indicele BET-FI cu 1,37% sub nivelul de miercuri.

Totdată, indicele extins al bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, a scăzut cu 0,92%.

Totodată, indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 1,23%, ca urmare a corecţiilor dure înregistrate de titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) şi Rompetrol Well Services (PTR).

La fel ca în cazul acţiunilor Oltchim, titlurile Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Well Services au fost pe creştere cu 15% până în jurul orei 15:20, când au revenit brusc la nivelurile de miercuri. Ulterior, preţul acţiunilor Rompetrol Rafinare a căzut cu 10,11% chiar la închidere, iar titlurile Rompetrol Well Services au consemnat un recul de 5,87%.

În precedentele patru şedinţe acţiunile Rompetrol Rafinare au urcat cu 74% şi au depăşit preţul preţul din oferta de preluare derulată anul trecut de acţionarul majoritar, The Rompetrol Group, de 0,0751 lei/acţiune. Preţul din oferta de preluare ar putea fi propus şi la delistarea companiei, care, însă, a fost suspendată anul trecut de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Totuşi, după corecţia de joi, preţul de la bursă a ajuns la 0,0755 lei/titlu.

Mişcările bruşte de preţuri din ultimele cinci şedinţe au venit în cadrul unor tranzacţii cu volume mai mari de titluri decât în ultimele luni. Operaţiunile de joi au însumat 892.000 de lei.

Murgoci crede că evoluţia acţiunilor Rompetrol Rafinare poate fi influenţată de unii speculatori care se aşteaptă ca The Rompetrol Group să răscumpere de la statul român la un preţ mai mare acţiunile rezultate din conversia obligaţiunilor, iar această tranzacţie să ducă şi la creşterea cotaţiei pe bursă.

"Cred că asităm la «un foc de paie». Este posibil ca unul sau mai mulţi investitori să se aştepte ca răscumpărarea acţiunilor de la stat la finalul negocierilor să se realizeze direct pe bursă, iar o asemenea tranzacţie ar putea duce la posibilitatea lansării unei noi oferte de preluare, mai ales dacă statul se va înţelege cu Rompetrol la un preţ mai mare decât cel de la bursă. Astfel, cred că acum asistăm numai la interesul câtorva investitori, care i-a inflamat şi pe unii speculatori", a afirmat brokerul.

Totodată, potrivit unor supoziţii vehiculate în piaţa de capital, unii investitori au ridicat preţul acţiunilor Rompetrol Rafinare în ultimele zile considerând că The Rompetrol Group ar putea majora preţul de delistare dacă unii acţionari au subscris la valoarea nominală de 0,1 lei titluri emise într-o majorare de capital la Rompetrol Rafinare, decisă în luna septembrie a anului trecut, când a fost aprobată conversia obligaţiunilor deţinute de stat la companie în acţiuni.

După reculul de 5,87% înregistrat joi, titlurile Rompetrol Well Services au coborât la preţul de 0,42 lei, pe un rulaj de un milion de lei.

Murgoci consideră că evoluţia acţiunilor Rompetrol Well Services a fost determinată de speculatori, care au încercat să profite de creşterea accelerată a titlurilor Rompetrol Rafinare.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 43,5 milioane lei (10,4 milioane euro), sumă cu 9% mai mare decât rulajul de miercuri, de 40 milioane lei (9,6 milioane euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 16,4 milioane lei, iar preţul a stagnat la 0,502 lei.

A doua lichiditate din piaţă, de 6,4 milioane lei, a fost înregistrată de acţiunile Oil Terminal (OIL), care au încheiat ziua în creştere cu 4,52%. Ascensiunea acestor titluri s-a temperat vizibil în ultima oră, de la 15%.

Titlurile SIF Muntenia (SIF4) şi SIF Transilvania (SIF3) au înregistrat cele mai vizibile corecţii de la sectorul societăţilor de investiţii financiare, de 2,23%, şi, respectiv, de 2,15%.

Murgoci crede că unii investitori au început în ultimele zile să vândă mai vizibil acţiuni care de regulă sunt printre cele mai lichide, precum SIF-urile, băncile sau OMV Petrom, pentru a cumpăra titluri care au crescut puternic.

"Este posibil să asistăm la migrarea lichidităţilor de pe o acţiune pe alta", a afirmat brokerul.

Totodată, corecţii dure, de peste 5%, au consemnat şi acţiunile Azomureş (AZO) şi Compa (CMP), titluri care în şedinţele anterioare au crescut şi ele mai accelerat decât media pieţei. Declinul titlurilor Azomureş a venit pe a cincea lichiditate din piaţă, de 2 milioane lei, iar acţiunile Compa au avut un rulaj de 694.000 de lei.

Un recul de 5% au înregistrat şi titlurile Bursei de Valori Bucureşti (BVB), care au ajuns la 38 de lei, pe un rulaj de 580.000 de lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de un milion de lei, sumă de aproape trei ori mai redusă decât valoarea de miercuri, de 2,9 milioane lei.

Titlurile Electromagnetica (ELMA) şi Prospecţiuni (PRSN) au fost cele mai lichide, cu operaţiuni de 291.000 de lei şi, respectiv, de 257.000 de lei. Acţiunile Electromagnetica au scăzut cu 2,73%, la 0,321 lei, iar titlurile Prospecţiuni au coborât cu 5,04%, la 0,245 lei.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene avansau cu până la 0,5%, însă majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est înregistrau corecţii de cel mult 0,9%. Bursele din Rusia şi Slovenia avansau cu 0,6% şi, respectiv, 1,4%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici