UPDATE: Constanda câştigă 290 mil.euro în procesul cu Primăria Capitalei, în privinţa unor terenuri

(adaugă detalii despre procesul intentat de Costică Constanda Primăriei Bucureşti)

Urmărește
36 afișări

Omul de afaceri Costică Constanda a câştigat 290 de milioane de euro în procesul cu Primăria Capitalei şi municipiul Bucureşti, reprezentat de CGMB, în privinţa unor terenuri, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti, scrie Ziarul Financiar.

Decizia a fost luată de secţia a patra civilă a Tribunalului Bucureşti, sentinţa putând fi însă atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Constanda a fost reprezentat în acest caz de avocaţii Valeriu Stoica, Florea Gheorghe şi Traian Briciu.

De partea cealaltă, primăria a fost reprezentată de Daniel Ştefănică, iar consilierii de avocatul George Stancov.

Aceasta este cea mai mare despăgubire acordată până în prezent unui om de afaceri într-un proces cu o instituţie a statului.

În acest proces, Costică Constanda a cerut anularea contractului cu Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) pentru terenul şi construcţiile din Satul Francez, precum şi daune de aproximativ 160 milioane de euro, pentru că CGMB nu a aprobat PUZ-ul pentru ridicarea unor imobile.

În acţiunea introdusă la Tribunalul Bucureşti împotriva Primăriei Capitalei şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) Costică Constanda şi soţia acestuia au cerut anularea contractului din 2008 prin care pentru terenul de 28.500 de metri pătraţi pe care îl avea în proprietate în Parcul Bordei (pe care putea ridica imobile de cel puţin patru etaje), omul de afaceri a primit un teren cu aceeaşi suprafaţă în zona cunoscută ca Satul Francez, precum şi construcţiile edificate pe acesta aparţinând domeniului privat al Municipiului Bucureşti.

Avocatul lui Constanda declara că omul de afaceri a cerut anularea contractului cu Primăria Capitalei, pentru că proiectul privind Planul Urbanistic Zonal (PUZ) solicitat de clientul său pentru ridicare unor imobile de 28 de metri înălţime în Satul Francez nu a fost aprobat de consilierii generali.

În 17 ianuarie 2008, CGMB a aprobat proiectul privind schimbul pentru terenul din Parcul Bordei cu unul din Satul Francez şi mai multe clădiri construite pe acesta, aparţinând municipalităţii. Astfel, pentru terenul de 28.500 de metri pătraţi pe care Costică Constanda îl avea în proprietate în Parcul Bordei, omul de afaceri a primit un teren cu aceeaşi suprafaţă în zona cunoscută ca Satul Francez, precum şi construcţiile edificate pe acesta aparţinând domeniului privat al Municipiului Bucureşti.

Costică Constanda a renunţat astfel la despăgubirile de peste 17 milioane de euro şi penalităţile pe care municipalitatea trebuie să i le achite.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici