UPDATE: Creditorii au aprobat planul de reorganizare a producătorului de vagoane MEVA

(adaugă informaţii privind valoarea creanţelor, în paragraful 5)

Urmărește
12 afișări

Creditorii producătorului de vagoane MEVA Drobeta Turnu Severin au aprobat planul de reorganizare a companiei deţinute de omul de afaceri Cristian Burci, cu o durată de 18 luni, care prevede, printre altele, continuarea activităţii comerciale, vânzarea fondului de comerţ şi păstrarea angajaţilor.

Adunarea Generală a Creditorilor a fost aprobat marţi planul de reorganizare, se arată într-un comunicat al Casei de Insolvenţă Transilvania, administratorul judiciar al producătorului de vagoane de marfă.

Planul, propus de către societate şi Casa de Insolvenţă Transilvania Filiala Timiş SPRL, se întinde pe o perioadă de 18 luni şi prevede continuarea activităţii comerciale, vânzarea fondului de comerţ, distribuiri eşalonate către creditori, precum şi menţinerea celor 250 de angajaţi.

Fondul de comerţ poate include clientela, vadul sau diverse utilaje.

Totalul creanţelor, conform tabelului definitiv, este de 1,65 miliarde lei, iar cel mai mare creditor este RBS.

MEVA activează de peste 125 de ani în domeniul construcţiei de vagoane şi este unul dintre cei mai mari producători de profil din România.

"Creditorii au realizat faptul că reorganizarea societăţii prin continuarea activităţii curente are drept consecinţă o acoperire mai mare a creanţelor, precum şi posibilitatea de a avea în societate un partener comercial de încredere şi un contribuitor important la bugetul de stat. De asemenea, un factor deciziv a fost faptul că MEVA este unul dintre cei mai mari angajatori din Drobeta Turnu Severin, continuarea activităţii asigurând menţinerea celor circa 250 de angajaţi şi chiar posibilitatea unor noi angajări", a declarat în comunicat Radu Lotrean, managing partner al casei de insolvenţă.

Judecătorul sindic va decide, în baza voturilor exprimate de creditori, confirmarea planului de reorganizare.

"Demararea procedurii reorganizării este o măsură menită prin finalitatea ei să satisfacă interesele tuturor creditorilor, atât ale celor garantaţi, cât şi ale celorlalţi creditori, precum şi interesele debitoarei, care îşi continuă activitatea, cu toate consecinţele economice şi sociale aferente", se mai arată în comunicat.

Compania are o capacitate de producţie anuală de peste 1.500 de vagoane de marfă şi poate realiza peste 100 de tipuri de vagoane de diferite capacităţi, recipiente metalice statice, instalaţii metalice şi diverse piese de schimb.

În ultimii ani compania a executat de asemenea reparaţii şi modernizări de vagoane marfă, recipiente de mare capacitate pentru transportul cimentului pe barje fluviale, precum şi containere pentru transportul resturilor menajere la staţiile de reciclare.

Omul de afaceri Cristian Burci mai controlează alte două companii cu profil similar, Astra Vagoane Arad şi Romvag Caracal (ROMJ), de asemenea intrate în insolvenţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici