UPDATE: Romtelecom a încheiat anul trecut cu o pierdere înainte de dobânzi şi taxe de 292 mil. euro

(modifică titlul şi lead-ul, adaugă informaţii privind numărul de angajaţi ai companiei, în paragraful 4, alte date despre rezultatele financiare pe 2010 şi pe trimestrul al patrulea, în paragrafele 9-18)

Urmărește
7 afișări

Romtelecom a încheiat anul trecut cu o pierdere înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) de 292,1 milioane euro, după deprecierea activelor cu 332 milioane euro ca urmare a unei reevaluări a proprietăţilor, operaţiunilor şi echipamentelor, pe fondul condiţiilor nefavorabile de pe piaţa telecom şi din economie, care au redus şi profitul operaţional EBITDA cu 38,7%, la 154,7 milioane euro.

Veniturile companiei au coborât în 2010 cu 8,4%, la 716,9 milioane euro, se arată într-un raport al grupului elen OTE, acţionarul majoritar al operatorului.

Costurile cu programul de disponibilizări voluntare au crescut totodată de aproape trei ori, la 24,2 milioane euro, de la 8,6 milioane euro în anul anterior.

Numărul angajaţilor Romtelecom a fost redus anul trecut cu 900, se precizează în raportul OTE. La finele anului 2009, compania avea puţin peste 10.000 de angajaţi, în scădere cu 3,2% faţă de anul anterior.

În 2009, compania raporta venituri de 782,5 milioane euro şi un profit EBITDA de 252,5 milioane euro.

Numărul de abonamente a crescut uşor, la 4,7 milioane la finele anului, datorită performanţelor bune pe broadband şi servicii TV, potrivit unui comunicat al Romtelecom.

Pe segmentul de telefonie fixă, numărul liniilor s-a redus cu 5,8%, la 2,6 milioane, în timp ce abonamentele de internet broadband au depăşit un milion de unităţi, în urcare cu 23% faţă de 2009.

Numărul clienţilor a depăşit un milion şi pe televizune prin satelit (DTH), în urcare cu 15,7%.

"2010 a fost un an dificil pentru Romtelecom, la fel ca pentru întreaga piaţă telecom din România (...) cu una dintre cele mai intense competiţii la nivelul preţurilor din regiune", a declarat directorul general al Romtelecom, Yorgos Ioannidis, în comunicatul transmis de companie.

Romtelecom a înregistrat anul trecut o pierdere înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) de 292,1 milioane euro, cauzată de deprecierea activelor cu 332 milioane euro în urma unei reevaluări a proprietăţilor şi echipamentelor derulată la finele lui 2010. Cifra reflectă condiţiile economice dificile şi declinul industriei de telefonie fixă, notează OTE în raport.

Numărul clienţilor IPTV (televiziune prin internet) s-a apropiat de 30.000 la sfârşitul anului, în timp ce serviciul de internet de mare viteză VDSL a atras aproape 50.000 de clienţi, se spune în comunicat.

Romtelecom a înregistrat reduceri semnificative ale cheltuielilor, în pofida costurilor în crestere asociate conţinutului TV, notează compania.

La nivelul trimestrului al patrulea, profitul EBITDA al Romtelecom a scăzut cu 37% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, de la 50,6 milioane euro la 31,9 milioane euro.

Veniturile companiei au coborât în ultimul trimestru cu 11,2%, de la 191,5 milioane euro la 170,1 milioane euro, se arată în raportul OTE.

Rezultatul EBIT s-a constituit în ultimele trei luni ale anului într-o pierdere de 270,3 milioane euro, în urma reevaluării activelor.

"În trimestrul al patrulea, scăderea veniturilor populaţiei, majorarea taxei pe valoare adăugată şi creşterea şomajului, precum şi inflaţia peste aşteptări, au continuat să afecteze negativ mediul consumatorilor din România", se spune în raportul OTE.

Declinul veniturilor reflectă scăderea cu 18,5% înregistrată pe servicii PSTN, rezultat combinat al reducerii venitului mediu pe utiliator cu 12,6% şi a numărului de linii cu 6,8% faţă de trimestrul al patrulea din 2009.

Romtelecom continuă să mizeze pe strategia de a compensa scăderea veniturilor din servicii de voce prin creşetrea afacerilor pe internet şi televiziune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici