Decizia de încetare a urmăririi penale a celor doi creatori de modă, acuzaţi şi de escrocherie contra statului, a fost luată de judecătorul Simone Luerti. Magistratul italian a dispus, totodată, clasarea acuzaţiilor formulate contra altor cinci persoane implicate în acest dosar.
Domenico Dolce, în vârstă de 52 de ani, şi Stefano Gabbana, în vârstă de 48 de ani, erau suspectaţi de comiterea unei escrocherii contra statului italian, în virtutea unor date inexacte trecute în declaraţiile lor de impozit.
În octombrie 2010, publicaţia cu profil economic Sole 24 a anunţat că cei doi stilişti italieni făceau obiectul unei anchete pentru evaziune fiscală în valoare de 840 de milioane de euro, alături de alte cinci persoane.
Inspectorii de la serviciul venituri-impozite din Milano i-au acuzat pe cei doi creatori că au creat în Luxemburg o societate fantomă pentru a ascunde venituri considerabile şi pentru a nu plăti impozit în Italia, în perioada 2004 – 2006, deşi, în realitate, această societate era condusă din Peninsulă.
Cei doi creatori se numără printre cei mai bogaţi italieni şi, implicit, printre cei care plătesc cele mai mari impozite.