UPDATE: VIG a subscris în 2008, în România, prime brute de 608,22 mil. euro, în creştere cu 47,1%

(adaugă informaţii privind activitatea şi rezultatele VIG pe piaţa românească, primele brute subscrise şi profitul net al grupului la nivel internaţional în 2008)

Urmărește
7 afișări

Vienna Insurance Group (VIG) a subscris anul trecut, pe piaţa românească, prime brute în valoare totală de 608,22 milioane euro, în urcare cu 47,1% de la 412,7 milioane euro în 2007, se arată în raportul anual al asigurătorului austriac.

Profitul înainte de taxe obţinut de grup pe piaţa românească a urcat de la 4,6 milioane euro la 57,5 milioane euro, în contextul dublării veniturilor totale, la 671,9 milioane euro, în timp ce cheltuielile au urcat cu 84%, la 614,5 milioane euro.

În 2007, VIG a raportat venituri de 338,4 milioane euro şi cheltuieli de 333,9 milioane euro în România.

Creşterea puternică a profitului în 2008 este atribuită în principal trimestrului al doilea, când grupul a consemnat, pe piaţa românească, un profit înainte de taxe de 41,9 milioane euro, faţă de 2,9 milioane euro în perioada similară a anului 2007.

VIG a încheiat, în iunie, un acord cu Uniqa pentru vânzarea companiei de asigurări Unita, avansul puternic al profitului fiind atribuit acestei tranzacţii.

Vienna Insurance Group este prezent pe piaţa românească prin Asirom, Omniasig, Omniasig Asigurări de Viaţă, BCR Asigurări şi BCR Asigurări de Viaţă, ultimele două preluate în ultimul trimestru al anului trecut, de la grupul Erste, pentru 244 milioane euro.

Rezultatele BCR Asigurări şi BCR Asigurări de Viaţă nu au fost consolidate în raportările financiare ale VIG pe 2008, urmând să fie incluse începând cu anul 2009.

Totodată, raportul aferent anului trecut include şi rezultatele companiei Unita pentru primele şase luni. Unita a fost preluată, în noiembrie 2008, de compania austriacă Uniqa, în baza unui acord încheiat în iunie cu VIG.

Asirom a fost consolidată în raportările grupului pentru prima dată în 2008.

Pe segmentul non-life, VIG a înregistrat, pe piaţa românească, prime brute subscrise de 569,16 milioane euro, în urcare cu 42,3%, iar primele brute subscrise în zona asigurărilor de viaţă au urcat cu 187,1%, la 39,06 milioane euro, se mai arată în raport.

Omniasig şi Asirom a generat circa 52% din primele subscrise pe segmentul non-life, iar Asirom a contribuit cu peste 200 milioane euro, precizează VIG.

În zona asigurărilor de viaţă, Asirom a generat 65% din totalul primelor brute subscrise pe piaţa românească.

Companiile româneşti din cadrul VIG au înregistrat anul trecut cheltuieli pentru daune în valoare totală de 395,44 milioane euro, în urcare cu 89,7% faţă de 208,51 milioane euro în 2007 - excluzând segmentul reasigurărilor.

Creşterea cheltuielilor pentru daune a fost generată de utilizarea profitului din vânzarea Unita pentru formarea rezervelor necesare în contextul dezvoltării unei situaţii mai volatile în piaţă, se arată în raport.

Potrivit datelor prezentate, VIG deţine poziţia de lider de piaţă în România, cu o cotă de 30,6%.

La nivel internaţional, VIG a înregistrat în 2008, pe toate pieţele pe care activează, prime brute subscrise de 7,898 miliarde euro, faţă de 6,911 miliarde euro în anul anterior, în timp ce profitul net a urcat cu 30,6%, la 408,53 milioane euro, de la 312,62 milioane euro în anul anterior.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici