Urmează o schimbare de tendinţă pe pieţele financiare. Aşteptările analiştilor

În lunile următoare va avea loc o schimbare de tendinţă pe pieţele financiare, de la una de scădere la una de creştere), însă momentul inflexiunii este dependent de o serie de factori, scrie Andrei Rădulescu, Director Analiză Macroeconomică, Banca Transilvania

Urmărește
2617 afișări
Imaginea articolului Urmează o schimbare de tendinţă pe pieţele financiare. Aşteptările analiştilor

În ultimele săptămâni indicatorii de percepţie de risc şi de volatilitate pe pieţele financiare internaţionale s-au situat la niveluri ridicate, peste mediile istorice, expresie a preocupărilor investitorilor cu privire la evoluţia economiei reale pe termen scurt, în contextul presiunilor inflaţioniste, normalizării politicii monetare şi persistenţei tensiunilor geo-politice (factori cu implicaţii nefavorabile pentru dinamica rezultatelor companiilor listate din trimestrele următoare).

De altfel, ritmul anual al rezultatelor financiare raportate de companiile din SUA a decelerat pronunţat în al doilea trimestru din 2022, la doar 2,6%, cea mai slabă evoluţie din T2 2020.

În SUA şi în Zona Euro s-au acumulat semnale de recesiune pe termen scurt – deteriorarea productivităţii muncii, declinul indicatorilor de încredere şi ajustarea indicatorilor PMI (Purchasing Managers’ Index). Indicele NASDAQ se menţine în
piaţa ursului (declin cu aproximativ 30% raportat la maximul istoric din noiembrie 2021), iar indicele S&P 500 se tranzacţionează în prezent la un nivel cu aproximativ 20% inferior maximelor.

De asemenea, în prezent, diferenţa dintre rezultatul pe acţiune şi rata de dobândă la titlurile de stat pe scadenţa 10 ani din SUA se poziţionează în zona minimelor din ianuarie 2010.

În plus, diferenţialul dintre rata de dobândă la obligaţiunile suverane pe scadenţa 10 ani din SUA (barometru pentru costul de finanţare în prima economie a lumii şi în economia mondială) şi randamentul dividendului pentru companiile din indicele
S&P 500 se situează în zona maximelor din februarie 2011.

Nu în ultimul rând, în SUA sunt programate alegeri interimare în noiembrie, iar evoluţiile recente indică perspective de continuare a confruntării economice totale cu China.

În acest context, ne aşteptăm la persistenţa percepţiei de risc la un nivel ridicat pe pieţele financiare internaţionale în perioada imediat următoare, scenariu susţinut şi de semnalele FED de continuare a ciclului de normalizare a ratei de dobândă –
probabilitate ridicată ca banca centrală să majoreze rata dobânzii la şedinţele din noiembrie şi decembrie 2022.

Astfel, ratele de dobândă din sfera pieţei monetare şi pe piaţa titlurilor de stat vor continua să crească pe termen foarte scurt, în contextul impulsului monetar.

„La nivelul pieţei de acţiuni previzionăm noi corecţii în perioada imediat următoare, dar atragem atenţia cu privire la faptul că, în prezent, nivelul de evaluare pentru indicele S&P 500 este cel mai redus din mai 2020”, scrie analistul. „În sfera pieţei valutare considerăm că există spaţiu de apreciere pentru dolarul american pe termen foarte scurt, pe fondul persistenţei percepţiei de risc investiţional la un nivel ridicat. La finalul acestei analize atragem atenţia cu privire la faptul că în lunile următoare
vom asista la schimbarea de tendinţă pe pieţele financiare (de la una de scădere la una de creştere), însă momentul inflexiunii este dependent de o serie de factori, inclusiv semnalele de politică monetară din SUA, Zona Euro, relaţiile economice dintre SUA şi China şi tensiunile geo-politice din Europa de Est”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici