UTI va construi un hotel de patru stele lângă aeroportul din Cluj-Napoca, investiţie de 9,7 mil.euro

Grupul de firme UTI va construi un hotel de patru stele lângă Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, printr-o investiţie de 9,7 milioane euro, unitatea urmând să fie afiliată unui lanţ internaţional, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
17 afișări

"Hotelul va avea trei etaje şi 144 de camere, săli de conferinţe, săli de expoziţii şi alte facilităţi. Acesta va fi legat de aeroport şi va deservi pasagerii şi echipajele. Vom încerca afilierea hotelului la un lanţ internaţional, cum ar fi Ramada sau Hollyday Inn. Investiţia se ridică la 9,7 milioane de euro", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele UTI Ion Obloja.

El a afirmat că în acest an vor fi depuse actele pentru avize şi autorizaţii, iar lucrările de construcţie vor începe în 2012 şi vor dura patru ani.

UTI a construit cele două noi terminale de sosiri şi plecări ale aeroportului Cluj-Napoca şi a finalizat lucrările la o parcare cu o capacitate de 235 de locuri.

Grupul, deţinut de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, vrea să amenajeze tot în incinta aeroportului un parking suprateran cu o capacitate de peste 1.400 de locuri, proiect de 8,9 milioane de euro. Lucrările vor începe în acest an şi vor fi finalizate în 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici