Efectele COVID-19: Va putea coronavirusul aduce înapoi fabricile de medicamente ale Europei?

Criza coronavirusului le-a arătat europenilor într-o manieră dramatică dezavantajele lanţurilor globale de aprovizionare pentru medicamente.

Această dependenţă este relativ nouă, arată Andreas Meiser, managing director al companiei de consultanţă MundiCare, remarcând că Europa a început în mod serios să-şi externalizeze aprovizionarea cu medicamente în China şi India cu aproximativ 20 de ani în urmă. Această măsură a permis europenilor să obţină medicamente de peste graniţe la preţuri pe care blocul, cu costurile sale ridicate legate de forţa de muncă şi reglementările mai stricte, nu le putea oferi, scrie Ziarul Financiar.

Acum, producţia de medicamente este din nou în atenţia legislatorilor europeni, însă experţii avertizează că ar putea exista dificultăţi semnificative în procesul de reshoring. Comisia şi ţările membre UE va trebui să atragă producătorii înapoi în Europa într-un moment când preţurile genericelor sunt extrem de scăzute, iar cine va suporta costurile unui astfel de efort rămâne de văzut.

Comisia îşi va prezenta viziunea legată de strategia farma pe 24 noiembrie, o iniţiativă la nivel european aşteptată să iniţieze eforturile de readucere pe plan local a producţiei farma. Potrivit planului, Comisia vrea să soluţioneze problema „dependenţei directe de producţia din ţări non-UE“ prin încurajarea producţiei UE.

Comisia este susţinută de liderii europeni. Veronique Trillet-Lenoir, membră a Parlamentului European, se numără printre cei care susţin procesul de reshoring, admiţând totuşi că acesta nu va fi unul uşor. Aceasta propune idei ca acordarea de stimulente financiare pentru producători şi acorduri public-private de cercetare care ar include clauze de relocare a producţiei.

Între timp, Comisia îşi revizuieşte politica comercială invocând conceptul de „autonomie strategică deschisă“, o abordare care va spori independenţa aprovizionării pentru anumite produse menţinând în acelaşi timp piaţa UE deschisă.

Deocamdată, Comisia este prudentă. Comisarul european pe piaţa internă Thierry Breton, care a promovat ideea de autonomie strategică dinaintea pandemiei, spune acum că „trebuie să fim extrem de atenţi“ cu reshoringul. Noul comisar pe comerţ, Valdis Dombrovskis, a indicat un set mai larg de remedii cum ar fi „near-shoring“-ul în ţări vecine ca Turcia sau Ucraina.

Deşi focusul pe deficitul de medicamente, şi readucerea producţiei pe plan local ca soluţie, s-a intensificat în ultima vreme, aceasta este o problemă mai veche.

Procesul va fi unul plin de dificultăţi, avertizează specialiştii. Dezavantajele includ creşterea probabilă a costurilor de producţie, dar şi impactul asupra mediului al unor noi fabrici poluante în Europa. Există de asemenea riscul ca autonomia strategică să devină un pretext pentru competiţie între ţări membre mai degrabă decât solidaritate la nivel UE.

Va trebui determinat cine plăteşte, arată experţii, remarcând că reshoring-ul va aduce costuri suplimentare care vor fi transferate către pacienţi sau sistemul de sănătate. Contribuabilii ar putea fi implicaţi de asemenea din moment ce producătorii farma ar putea avea nevoie să fie convinşi cu ajutorul subvenţiilor.

Din moment ce medicamentele mai noi, high-tech sunt produse în principal în Europa, argumentul reshoring-ului priveşte în principal genericele. Competiţia aici este foarte intensă, menţinând preţurile extrem de scăzute şi neoferind producătorilor stimulente suficiente pentru a produce pe continent.

„Nu are niciun sens să se creeze un plan de investiţii, să obţinem implicarea investitorilor dacă nu rezolvăm problema economică“, susţine Enrique Hausermann, preşedinte al grupului italian de lobby pentru generice Assogeneric.

Reshoring-ul ar însemna că sistemele europene de sănătate ar fi nevoite să plătească mai mult pentru medicamente decât în mod normal. O creştere a costului medicamentelor generice ar spori presiunea pe sistemele de sănătate deja şubrezite.

Adrian van den Hoven, de la grupul de lobby pentru generice Medicines for Europe, arată că reducerea birocraţiei ar putea facilita relocarea, ca şi o măsură de determinare a spitalelor să-şi diversifice furnizorii pentru a-şi reduce dependenţa de un număr mic de businessuri. Acesta susţine că subvenţiile pentru creşterea capacităţii de producţie existente ar putea fi o soluţie.

Dacă Europa decide să facă un pas în direcţia reshoring-ului, următoarea problemă priveşte priorităţile. Nathalie Colin-Oesterle, membru al Parlamentului European, sugerează că s-ar putea începe cu 50 de medicamente identificate de industria farma ca fiind cele mai vulnerabile la şocuri de aprovizionare.

Însă, chiar dacă Europa va reuşi să identifice astfel de medicamente strategice pentru reshoring, aceasta va fi în continuare nepregătită pentru noi pandemii, spun experţii.

În ceea ce priveşte industria medicamentelor originale, discuţiile privind „autonomia strategică“ îi dă fiori. Poate că aceşti producători de medicamente îşi au sediul în Europa, dar mulţi generează cea mai mare parte din profituri din SUA şi din ce în ce mai mult din China.

Nathalie Moll, şefa grupului de lobby European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations, spune că preferă să vorbească despre o „rezistenţă strategică“, mai degrabă decât autonomie, pe motivul că nicio ţară „nu este o insulă“ care poate produce singură medicamente.