Destinaţiile preferate pentru city break au rămas marile oraşe europene, printre care se numără Paris, Barcelona şi Veneţia.
Media de preţ pentru un city break în vara aceasta a fost de 250 de euro de persoană, cu 3 nopţi de cazare şi transport cu avionul incluse. Cel mai ieftin city break achiziţionat prin intermediul Vola.ro a fost de 109 euro, cu 2 nopţi de cazare în Roma şi transport cu avionul.
Printre cele mai scumpe pachete de vacanţă cumpărate au fost un city break de 3.740 de euro, la Viena, pentru un grup de 7 persoane, care a inclus 5 nopţi de cazare, transport cu avionul şi excursii opţionale, şi o vacanţă de 14 zile, în Tokyo, la un hotel de 5 stele şi bilet de avion business class, al cărei preţ a fost de 10.000 de euro pentru o familie.
„Per total, putem spune că a fost o vară destul de agitată din punct de vedere turistic, cu repoziţionări în topul destinaţiilor preferate de români pentru vacanţele de vară. Deşi a ridicat numeroase semne de întrebare, Turcia a continuat să fie solicitată, dar într-o măsură mai mică decât anul trecut”, a spus Daniel Truică, CEO al Vola.ro. „De câştigat din această situaţie au avut destinaţiile mai vechi, intrate într-un con de umbră, precum Tenerife, sau destinaţii noi în preferinţele românilor, precum Portugalia”, adăugat el.
În medie, turiştii români şi-au rezervat vacanţa cu aproximativ o lună şi jumătate înainte, în cazul sejururilor, şi cu 2 luni şi jumătate înainte, în cazul city break-urilor. Cu toate acestea, mulţi turişti au făcut rezervările chiar şi cu 3 săptămâni înainte de data plecării. Mai exact, 20% dintre rezervările de city break şi 24% dintre rezervările de vacanţe au fost realizate cu maxim 21 de zile înainte.
Aproape 7% dintre rezervări au fost făcute în ultima săptămână, chiar înainte de plecarea în vacanţă, majoritatea fiind turişti care au profitat de ofertele last minute, ce au adus reduceri de până la 60% în cazul destinaţiilor din Grecia.
Citeşte şi: Inundaţii în Grecia: O româncă şi cei doi copii ai ei au fost salvaţi de echipele de urgenţă
Citeşte şi: Avioane militare turce încearcă să oprească două nave care se îndreaptă spre Grecia. Reacţia Ankarei: „Informaţiile de presă nu sunt adevărate”
Citeşte şi: AVERTISMENT MAE pentru românii care călătoresc în Grecia: Circulaţia trenurilor este întreruptă
Citeşte şi: Criza din Grecia este departe de a se fi încheiat: ”Partenerii europeni sunt reasiguraţi de faptul că guvernul a decis să îşi înghită orgoliul şi că semnează ce li se oferă”
Citeşte şi: Franţa va primi lunar 400 de imigranţi clandestini care provin din centrele de adăpost din Grecia