IEŞI PE PLUS. Siguranţa financiară şi fondul de urgenţă. Cum ajungem la stabilitate economică? Alexandru Chirilă, director general la Profit Point
„Ieşi pe plus”, o nouă emisiune realizată de către Mediafax în parteneriat cu CEC Bank, îl are invitat joi, de la ora 12:00, pe Alexandru Chirilă, director general la Profit Point, o organizaţie care oferă cursuri de educaţie financiară.
Pandemia de COVID-19 nu a avut repercusiuni doar asupra relaţiilor sociale, dar şi asupra relaţiei pe care o avem cu banii. În acest sens, invitatul va aduce în discuţie importanta economisirii, atât cât se poate, în funcţie de venituri şi gândirea asertivă în ceea ce priveşte investiţiile pe termen lung, pentru a avea o plasă de siguranţă în situaţii precum pandemia sau evenimente personale negative.
De ce este important să avem economii şi un buget personal?
Alexandru Chirilă, director general la Profit Point explică modul în care lipsa economisirii crează un sentiment de vulnerabilitate. „Devenim vulnerabili în situaţii neaşteptate – un somaj, un faliment, un deces – situaţii exceptionale care necesită fonduri”, spune invitatul.
În plus, Chirilă arată că lipsa economiilor crează un cerc vicios, ceea ce îngreunează viaţa şi limitează opţiunile pe care le avem. „Acceptăm situaţii, ca angajat mă refer în prima fază: acceptăm situaţii in care nu suntem multumiţi de locul de muncă, de venituri, de şef, de echipă, şi din cauza acestui context, ajungem să fim nemulţumiţi şi să intrăm într-un cerc vicios din care cu greu reuşim să ieşim”.
Ce anume face diferenţa între haos financiar şi siguranţă financiară?
În prezent, statisticile arată că aproximativ 80% din populaţia globului se află în două categorii: haos financiar şi siguranţă financiară, punctează invitatul. Cum putem face trecerea spre siguranţă financiară? Ce instrumente ne sunt necesare şi cum să le folosim ne prezintă astăzi, specialistul în Educaţie Financiară, Alexandru Chirilă.
Ce este fondul de urgenţă şi ce roluri are? În ce să investim dacă nu avem experienţă apriori? Cât de sigure sunt investiţiile în piaţa imobiliară şi ce trebuie să ştim? Criptomonede: ce trebuie să ştim înainte să credem speculaţiile actuale? Cum ne informăm corect în ceea ce priveşte investiţiile şi modul de gestionare a economiilor?
La toate aceste întrebări are răspunsuri invitatul de astăzi a ediţiei Ieşi pe plus, Alexandru Chirilă, director general la Profit Point.