Valoarea Facebook a scăzut cu 5% pe piaţa privată în două săptămâni, la 93 miliarde de dolari
Valoarea Facebook indicată de tranzacţiile de pe piaţa privată a scăzut cu 5% în ultimele două săptămâni, la 93 miliarde de dolari.

Valoarea Facebook a scăzut cu 5% pe piaţa privată în două săptămâni, la 93 miliarde de dolari (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Firma SharesPost Inc. a intermediat miercuri o tranzacţie cu 125.000 de acţiuni Apple la un preţ de vânzare de 40 de dolari pe unitate, care implică o valoare de 93 miliarde de dolari pentru Facebook, transmite Bloomberg.
O tranzacţie similară derulată pe 14 februarie indica o valoare de piaţă de 98 miliarde de dolari.
Facebook a depus la începutul lunii februarie documentaţia pentru listarea la bursa de la New York.

Capitalizarea companiei la listare este estimată la 100 miliarde de dolari.
Valoarea indicată de tranzacţiile de pe piaţa privată ar putea varia faţă de capitalizarea după listare, în funcţie de numărul de acţiuni rezultat după oferta publică iniţială.
Purtătorul de cuvânt al Facebook Jonathan Thaw a refuzat să comenteze informaţiile privind aceste tranzacţii.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


