Valutele din Europa Centrală şi de Est au scăzut puternic după decizia Camerei Reprezentanţilor
Valutele economiilor emergente din Europa Centrală şi de Est au înregistrat marţi scăderi importante, după ce Camera Reprezentanţilor a respins programul de salvare a sectorului financiar american, iar investitorii s-au orientat către plasamente cu risc scăzut.
Valutele din Europa Centrală şi de Est au scăzut puternic după decizia Camerei Reprezentanţilor (Imagine: Mediafax Foto)
Zlotul polonez a scăzut cu 0,9%, la 3,41 zloţi/euro, în timp ce coroana cehă a pierdut 1% faţă de finele zilei precedente, plasându-se la 24,79 coroane/euro la ora 7:19 GMT.
Forintul ungar a înregistrat un declin de 0,2%, la 234,04 forinţi/euro, iar dinarul sârbesc şi kuna croată au scăzut cu 0,13%, respectiv 0,06%.
Leul se tranzacţiona la 3,742 lei/euro la aceeaşi oră, cu 1,03% sub nivelul de la încheierea şedinţei de luni, cel mai abrupt declin din regiune.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Camera Reprezentanţilor de la Washington a respins luni programul de salvare a sistemului financiar, propus de administraţia Bush. Planul presupune înfiinţarea unui fond guvernamental, finanţat cu 700 miliarde de dolari de la bugetul de stat, care să preia datoriile acumulate de instituţiile de credit americane în urma crizei financiare.
Banca Naţională a României a publicat, luni, o rată de referinţă de 3,7028 lei/euro, nivelul maxim al ultimelor şase luni.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO