Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat, joi, că începând de la 1 iulie tarifele la consumatorii casnici ai Distrigaz Sud vor creşte cu 12,5%, la 104,41 lei/MWh.
Distrigaz Sud a solicitat anterior o creştere de 22% a tarifelor.
"Având în vedere că procentul aprobat de către ANRE se situează semnificativ sub cel care ar fi permis funcţionarea societăţii în condiţiile normale de piaţă şi pentru a limita pierderile, vom fi nevoiţi să adoptăm o atitudine mai drastică în ceea ce priveşte gestionarea recuperării sumelor facturate", se arată în comunicatul distribuitorului de gaze, remis agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, majorarea cu doar 12,5% ar putea avea un impact negativ asupra securităţii aprovizionării cu gaz natural pentru perioada iernii, având în vedere dezechilibrul între preţul de achiziţie şi cel de vânzare.
Totodată, compania precizează că îi va fi afectată situaţia financiară, lucru care va condiţiona investiţiile pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite clienţilor.
"Distrigaz Sud rămâne în continuare preocupată de evoluţia recentă a diferiţilor parametrii macroeconomici care determină costul de achiziţie al gazului natural. Preţurile de vânzare actuale nu reflectă decât parţial această evoluţie şi din acest motiv furnizorii de gaz natural înregistrează pierderi importante, cauza fiind necorelarea majoră dintre preţul cu care se poate achiziţiona resursa şi cel la care sunt obligaţi să-l vândă", se menţionează în comunicat.
Compania va furniza ANRE toate elementele necesare astfel încât instituţia să poată aprecia evoluţia situaţiei şi să decidă asupra necesităţii creşterii preţului gazului natural în luna octombrie.
Şi celălalt mare distribuitor de pe piaţa gazelor, E.ON Gaz România, a anunţat, joi, că majorarea cu 11,6% a preţului final al gazelor naturale furnizate consumatorilor proprii anunţată de ANRE nu permite companiei să asigure securitatea furnizării şi nici acoperirarea costurilor şi pierderilor.
E.On Gaz a solicitat anterior majorarea tarifelor cu 24% începând cu 1 iulie.
Ultima majorare a preţurilor gazelor livrate populaţiei, cu 8,5%, a avut loc pe piaţa românească la 2 februarie.
ANRE a anunţat joi că preţul gazelor pentru populaţie nu va mai creşte în trimestrul al treilea, dar ar putea urca din nou la 1 octombrie, dacă Autoritatea va primi cereri justificate de la distribuitori.