Vânzările DACIA în Germania şi Franţa au crescut în primele şapte luni ale anului
Cota de piaţă a Dacia în Germania s-a situat în perioada ianuarie-iulie la 1,7%, potrivit datelor biroului de înmatriculări auto german.
Dintre cele 33 de mărci analizate, 19 au înregistrat creşteri, iar restul scăderi.
Cea mai bună evoluţie a fost înregistrată de marca Jeep, cu un avans de 38,3%, la 4.958 de autoturisme, urmată de Nissan, cu o creştere de 21,2%, la 36.806 unităţi. Cel mai mare declin a fost consemnat de Chevrolet, de 68,1%, la 5.132 de maşini.
Livrările liderul de piaţă Volkswagen au urcat cu 1,1%, la 384.767 de autoturisme, iar cele ale Renault, parte a grupului cu acelaşi nume, care deţine şi Dacia, au crescut cu 7%, la 61.990 de unităţi.
În luna iulie, înmatriculările Dacia au avansat cu 11,2%, la 4.583 de unităţi, în timp ce piaţa a înregistrat o creştere de 6,8%, la 270.249 autoturisme. Cota de piaţă a Dacia s-a situat la 1,7%.
Marca Jeep a consemnat cel mai puternic avans în iulie, de 65,5%, la 917 autoturisme, urmată de Porsche, cu 40,8%, la 2.564 unităţi şi Land Rover, cu 38.8%, la 1.224 unităţi. Renault a înregistrat un declin de 6,7%, la 8.416 unităţi.
Livrările Volkswagen au urcat luna trecută cu 10,4%, la 61.293 de autoturisme.
Germania este a doua piaţă ca mărime pentru Dacia, după Franţa.
Înmatriculările Dacia în Franţa au înregistrat la şapte luni cel mai mare avans din piaţă, de 22,4%
Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au crescut cu 22,4% în primele şapte luni ale anului, la 66.836 de unităţi, înregistrând cel mai puternic avans dintre mărcile cu vânzări semnificative, în timp ce piaţa a urcat cu 1,9%, la 1,1 milioane de maşini.
Cota de piaţă a mărcii a urcat de la 5,05% în urmă cu un an la 6,06%, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Francezi de Automobile.
Lancia şi Jeep au fost singurele mărci care au înregistrat o creştere mai puternică a înmatriculărilor decât Dacia, de 79%, la 4.601 autoturisme, respectiv de 40,9%, la 875 de unităţi.
Vânzările grupurilor franceze au crescut cu 7,5%, la 621.498 de unităţi, în timp ce producătorii străini au consemnat o scădere de 4,5%, la 481.031 autoturisme.
Înmatriculările grupului Renault, care deţine şi Dacia, au avansat cu 12,3%, la 285.512 autoturisme, iar cele ale PSA Peugeot Citroen cu 3,6%, la 334.244 unităţi.
Brandul Renault a crescut cu 9,6% în intervalul analizat, la 219.676 autoturisme.
Dacia Sandero se află în top 10 cele mai bine vândute modele de pe piaţa franceză, cu 29.158 de unităţi şi o cotă de piaţă de 2,6%. În top 100 se mai află Duster, cu 26.043 de unităţi comercializate şi o cotă de 2,4%, Logan MCV II pe locul 61, cu 4.310 unităţi şi o cotă de 0,4%, precum şi Dacia Lodgy pe poziţia 63, cu 4.162 unitţi şi o cotă de 0,4%.
În luna iulie, înmatriculările Dacia au scăzut cu 14,7%, la 8.254 de maşini, iar cota de piaţă a mărcii a scăzut de la 6,44% în urmă cu un an la 5,74%. Piaţa s-a contractat cu 4,3%, la 143.777 de autoturisme înmatriculate.
Vânzările producătorilor francezi s-au redus cu 4,3% în luna iulie, la 78.319 unităţi, iar cele ale producătorilor străini tot cu 4,3%, la 65.458 de maşini.
Livrările grupului Renault au scăzut cu 6,3%, la 32.636 de autoturisme, iar cele ale PSA Peugeot Citroen cu 3,1%, la 45.503 unităţi.
Pe piaţa autovehiculelor comerciale uşoare, vânzările Dacia au scăzut cu 10,1% în primele şapte luni, la 2.111 maşini, în timp ce în iulie au coborât cu 31,7%, la 250 de maşini.
Franţa este cea mai mare piaţă a Dacia, cu aproape 94.000 de maşini vândute anul trecut.