Vânzările Mega Image au crescut anul trecut cu 37%, la circa un miliard lei, după extinderea reţelei

Vânzările Mega Image au crescut anul trecut cu 37%, la circa un miliard de lei (inclusiv TVA), evoluţie susţinută, printre altele, de expansiune reţelei de magazine, valoarea investiţiilor realizate în 2010 în România depăşind 35 de milioane de euro.

Urmărește
6 afișări

"Într-un context economic dificil, în care consumul populaţiei a scăzut, Mega Image a obţinut în România performanţe peste nivelul pieţei, înregistrând o creştere a numărului de clienţi (luând în considerare acelaşi număr de magazine) şi o creştere a vânzărilor. La finalul anului 2010 reţeaua Mega Image număra 72 de magazine. Vânzările reţelei Mega Image, care s-au ridicat la aproximativ un miliard de lei (inclusiv TVA), au fost susţinute de noua repoziţionare a preţurilor comunicată în cursul anului către clienţi precum şi de expansiunea reţelei cu 21 de noi magazine", se arată într-un comunicat al companiei.

Vânzările Mega Image în 2009 s-au situat în jurul valorii de 730 milioane de lei (612 milioane de lei, fără TVA).

Investiţiile alocate de companie pe parcursul anului trecut au depăşit 35 milioane de euro.

"Mega Image a investit peste 35 milioane euro pe parcursul anului 2010 prin proiectul de construcţie a noului depozit de la Popeşti Leordeni (care se va deschide în al treilea trimestru al 2011) şi deschiderea a 21 supermarketuri, care au creat peste 400 de noi locuri de muncă", se menţionează în comunicat.

Planurile de dezvoltare Mega Image pe 2011 prevăd deschiderea a patru noi magazine până în luna februarie, compania începând deja deschiderile de noi locaţii, prin inaugurarea primei unităţi din Bolintin Vale (jud. Giurgiu), pe 14 ianuarie.

Grupul belgian Delhaize, din care face parte reţeaua Mega Image, a mai deschis în 2010 pe piaţa românească nouă magazine sub conceptul Red Market şi alte două sub bradul Shop&Go.

Fondată în 1995, Mega Image cuprinde 73 de supermarketuri în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti şi Braşov, sub mărcile Mega Image, Red Market şi Shop&Go.

Delhaize Group a obţinut în 2010 venituri de 20,8 miliarde de euro, în creştere cu 4,6% la cursul de schimb real (1% la un curs de schimb constant) faţă de 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici