- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vânzările OMV au crescut cu 53% în primul trimestru, la 8,07 mld. euro, cu un profit de 473 mil euro
Veniturile OMV din vânzări au crescut cu 53% în primul trimestru, la 8,07 miliarde euro, în timp ce profitul net a urcat cu 4%, la 473 milioane euro, performanţele operaţionale şi creşterea preţului petrolului estompând parţial impactul turbulenţelor din lumea arabă, care au afectat producţia.
Vânzările grupului austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom (SNP), au urcat la peste 8 miliarde euro în primul trimestru de la 5,28 miliarde euro în aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat al companiei.
Profitul net s-a majorat cu 4%, de la 456 milioane euro la 473 milioane euro, iar profitul Clean CCS EBIT (înainte de dobânzi şi taxe, excluzând factorii excepţionali) a urcat cu 12%, de la 647 milioane euro la 726 milioane euro.
"Primul trimestru al acestui an s-a dovedit unul foarte dificil, performanţele operaţionale solide fiind eclipsate de turbulenţele politice din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, care nu au trecut fără să ne afecteze producţia. Totuşi, preţul ridicat al petrolului, combinat cu contribuţii solide de pe toate segmentele de afaceri, a condus la un rezultat operaţional mult mai bun decât în trimestrele anterioare", a declarat în comunicat Gerhard Roiss, CEO al OMV.
Roiss, care a preluat această poziţie la începutul lunii aprilie, s-a angajat să revizuiască "riguros" strategia OMV, concentrându-se în particular pe alocarea cât mai eficientă a capitalului între divizii pentru a consolida profitabilitatea.
OMV Petrom a înregistrat în primul trimestru un profit net de 841 milioane lei (199 milioane euro), reprezentând circa 42% din câştigul OMV, iar vânzările companiei româneşti au urcat cu 27%, la 4,978 miliarde lei (1,178 miliarde euro), adică 14,6% din veniturile grupului austriac.
OMV avea la finele primului trimestru 31.142 de angajaţi, faţă de 33.354 la aceeaşi dată a anului trecut, respectiv 31.398 la finele lui 2010. Numărul angajaţilor Petrom a coborât la 24.339 la 31 martie, de la 24.662 la sfârşitul anului trecut, respectiv 27.626 după primele trei luni din 2010.
Grupul deţine 51,01% din acţiunile Petrom, iar Ministerul Economiei şi Fondul Proprietatea au, fiecare, peste 20% din titluri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
-
UE s-ar putea extinde: O ţară din Europa vrea să organizeze un referendum pentru a adera la UE
-
Dronele ucrainene ar fi distrus un depozit de muniţie rusesc în regiunea Rostov
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.