Vânzările unor companii precum PepsiCo, Siemens şi Gazprom sunt ameninţate de criza din Ucraina

Intervenţia militară a Rusiei în Ucraina pune în pericol explorarea hidrocarburilor într-o ţară cu rezerve estimate la un sfert din cele mondiale, are impact asupra monedelor din zona baltică şi până în Mediterana şi obligă companii americane, europene şi ruseşti să ţină sub control daunele.

Urmărește
297 afișări
Imaginea articolului Vânzările unor companii precum PepsiCo, Siemens şi Gazprom sunt ameninţate de criza din Ucraina

Vânzările unor companii precum PepsiCo, Siemens şi Gazprom sunt ameninţate de criza din Ucraina (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Conflictul a determinat Chevron să sporească măsurile de securitate pentru angajaţii implicaţi în explorarea zăcămintelor de şist. Ambiţia Ucrainei de a deveni exportator de gaze de şist până în 2020 ar putea fi fi afectată de amplificarea conflictului, în timp ce Rusia riscă sancţiuni economice care i-ar putea reduce vânzările de gaze, care reprezintă 20% din veniturile aduse de exporturile ţării, relatează Bloomberg.

"Dacă eşti o mare companie occidentală interesată de investiţii pe piaţa rusească, s-ar putea să nu doreşti să îţi pui ouăle într-un singur coş. Se pare că nu vom vedea veşti bune prea curând", a spus John Lough, analist la institutul de cercetări Chatham House din Londra.

Preşedintele american Barack Obama a suspendat sâmbătă pregătirile pentru summitul G8 care este programat să aibă loc în iunie la Soci.

Statele Unite ar putea să suspende şi discuţiile pentru îmbunătăţirea relaţiilor comerciale cu Rusia, dar este improbabil să fie adoptate sancţiuni dure, întrucât europenii ar avea multe de pierdut dacă relaţiile comerciale cu Rusia ar fi întrerupte, consideră Ian Bremmer, preşedintele Eurasia Group, companie de consultanţă din New York.

"Ar putea fi declanşat un ciclu de acţiune-reacţie. Nu vor fi trase focuri, dar pieţele vor lua foc", a arătat Bremmer.

Spre deosebire de perioada sovietică, când Rusia şi cei 140 de milioane de consumatori ai săi erau în mare parte izolaţi de economia mondială, companiile locale şi străine au multe de pierdut.

Exxon Mobil şi Royal Dutch Shell exploatează zăcăminte de petrol şi gaze în Rusia. Grupul german Siemens a realizat în anul fiscal trecut vânzări de 2,2 miliarde de euro în Rusia şi intenţionează să construiască acolo 1.200 de vagoane de tren până în 2020. McDonald’s are peste 350 de restaurante în Rusia şi aproximativ 80 în Ucraina. Anul trecut, PepsiCo a obţinut în Rusia venituri de 4,9 miliarde de dolari, din sucuri, iaurturi şi cipsuri cu arome precum cele de crab şi caviar.

"Dacă locuieşti în Crimeea şi vezi tancurile pe străzi, probabil că nu mergi în centrul oraşului să iei cina", a spus Kenneth Shea, analist la Bloomberg Industries în Skillman, New Jersey.

Reprezentanţi ai PepsiCo şi McDonald’s nu au putut fi contactaţi, iar cei ai Siemens, Exxon şi Shell au refuzat să comenteze.

Pe de altă parte, companiile ruseşti furnizează o parte importantă din necesarul energetic al Europei. Gazprom asigură circa 30% din necesarul de gaze al Europei, iar Rosneft livrează în regiune 30% din producţia de petrol a grupului, de 4,2 milioane de barili.

Orice sancţiune care ar îngrădi sau ar reduce aceste exporturi ar avea consecinţe financiare pentru guvernul preşedintelui rus Vladimir Putin.

Reprezentanţii Gazprom au refuzat să comenteze, iar cei ai Rosneft, care deţine 150 de benzinării în Ucraina, au declarat că operaţiunile decurg normal.

Pe piaţa de capital, companiile cu expunere la Rusia şi Ucraina au înregistrat scăderi ale preţurilor acţiunilor. Astfel, titlurile Gazprom au scăzut cu aproape 17%, iar cele ale Rosneft cu 8,6%, la bursa din Moscova.

Acţiunile producătorului danez de bere Carlsberg, cel mai mare din Rusia, au coborât cu 6,9% la bursa din Copenhaga. Reprezentanţii companiei au refuzat să comenteze.

Grivna ucraineană s-a depreciat cu 12% într-o perioadă de două săptămâni încheiată pe 28 februarie, în condiţiile în care guvernul pro-rus de la Kiev a fost înlăturat de la putere, ca şi preşedintele Viktor Ianukovici.

Moneda Rusiei, dar şi cele ale Poloniei, Cehiei, Ungariei şi Turciei ar putea fi şi ele afectate, a declarat Anders Aslund, analist la Peterson Institute for International Economics în Washington şi fost consultant pentru guvernele din Rusia şi Ucraina.

Statele Unite şi aliaţii europeni nu au luat măsuri concrete de reacţie la evenimentele din weekend-ul trecut, când mii de soldaţi ruşi au ocupat Crimeea, în timp ce Ucraina a pus armata în stare de alertă.

Duminică, secretatul american de Stat John Kerry a declarat că Rusia riscă să piardă statutul de membru al G8, iar autorităţile americane analizează impunerea de sancţiuni. Kerry a plecat luni la Kiev pentru a oferi sprijin liderilor ucraineni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici