FMI a cerut României să elimine subvenţiile acordate companiilor de stat cu datorii mari la buget

Publicat: 02 11. 2009, 17:09
Actualizat: 07 11. 2012, 09:52

„Vor mai exista subvenţii la cel puţin două-trei companii”, a declarat Şerban, după o întâlnire cu reprezentanţii Fondului, la sediul Ministerului Finanţelor Publice.

El a precizat că ar fi necesară păstrarea subvenţiilor la Compania Naţională a Huilei, CFR Instrastructură şi CFR Călători.

Şerban a mai arătat că printre măsurile discutate cu FMI s-a numărat şi disponibilizarea a 1.600 de persoane din sectorul mineritului şi mai puţini din cel energetic, fără să avanseze o cifră în cel de-al doilea caz.

Guvernul şi FMI au stabilit o listă cu zece companii de stat ale căror evoluţii financiare vor fi monitorizate cu prioritate, în vederea reducerii volumului de subvenţii, conform scrisorii suplimentare de intenţie la acordul stand-by încheiat cu instituţia financiară.

Lista companiilor cuprinde Compania Naţională de Căi Ferate CFR, Societatea Naţională de Transport CFR Călători, Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale Bucureşti, Societatea Comercială Electrificare CFR şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.