Vătafu: Angajaţii autorităţilor de management "rup poarta" la 16:30, din cauza salariilor reduse

Tăierea salariilor cu 25% de anul trecut i-a demotivat pe mulţi angajaţi din autorităţile de management, care se ocupă cu aprobarea finanţărilor din fonduri europene, iar aceştia "rup poarta" la ora 16:30, a declarat joi Cătălin Vătafu, consilier al premierului Emil Boc.

Urmărește
5 afișări

Potrivit reprezentantului Guvernului, până la 22 aprilie România a absorbit fonduri europene în valoare totală de 2,35 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 11,6% din totalul sumelor alocate de către Uniunea Europeană în perioada 2007-2013.

"Ştim cu toţii că cei din autorităţile de management beneficiază de un spor de până la 75% din salariul de bază pentru activitatea pe care o desfaşoară, însă măsurile de austeritate luate la jumătatea anului trecut au avut un recul nefericit, inclusiv în rândul autorităţilor de management şi, inclusiv asupra personalului acestora", a spus Vătafu la un seminar pe tema fondurilor europene organizat de Unicredit.

Pe fondul crizei economice, Guvernul a decis la jumătatea anului trecut să reducă salariile bugetarilor cu 25%.

"Tăierea de 25% i-a demotivat pe mulţi", a afirmat Vătafu.

Imediat după afirmaţia consilerului, mai mulţi invitaţi din sală au reacţionat pe un ton mai ridicat, susţinând că reducerea salariilor nu este un motiv suficient pentru o astfel de atitudine, indicând exemple cum ar fi doctorii sau profesorii care nu-şi pot permite un astfel de comportament.

"Staţi să vă spun, că dumneavoastră spuneţi că nu este un motiv. Ba este un motiv. Să vă confirme domnul Friptu (Gabriel Friptu - director general Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional) că înainte colegii dânsului stăteau cu voie bună la serviciu până la ora 19:00 şi munceau, iar acum când se face ora patru şi jumătate rup poarta", a precizat Vătafu.

Reprezentantul Guvernului a arătat că până la finele anului, gradul de absorbţie de fonduri europene ar putea ajunge la 25%, ceea ce reprezintă de peste două ori mai mult decât a atras România în ultimii patru ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici