Veniturile CME au scăzut cu 38% în primul semestru, la 327,4 milioane de dolari

Veniturile nete ale Central European Media Enterprises (CME) au scăzut cu 38% în primul semestru, la 327,4 milioane de dolari, iar compania a încheiat perioada ianuarie-iunie cu o pierdere netă de 24,6 milioane de dolari, din cauza regresului pieţei de publicitate, a anunţat, miercuri, CME.

Urmărește
26 afișări
Imaginea articolului Veniturile CME au scăzut cu 38% în primul semestru, la 327,4 milioane de dolari

Veniturile CME au scăzut cu 38% în primul semestru, la 327,4 milioane de dolari

CME a obţinut, în perioada similară a anului trecut, încasări nete de 527,83 milioane de dolari şi un profit net de 81,19 milioane de dolari.

Compania a înregistrat, totodată, o pierdere operaţională de 72,8 milioane de dolari, faţă de un profit operaţional de 144,21 milioane de dolari în intervalul ianuarie-iunie din 2008, se arată într-un comunicat transmis miercuri de CME.

În trimestrul al doilea al acestui an, veniturile nete ale CME au coborât cu 38,9% comparativ cu perioada aprilie-iunie a lui 2008, la 186,2 milioane de dolari, de la 304,8 milioane de dolari. Totodată, profitul net s-a redus la 22,1 milioane de dolari, de la 64,76 milioane de dolari în perioada similară a anului trecut.

Profitul operaţional a coborât în trimestrul al doilea la 11,7 milioane de dolari, de la 98,74 milioane de dolari în perioada aprilie-iunie din 2008.

"Pieţele de publicitate au regresat la un nivel similar cu cel din anul 2007. Acest proces a fost unul dureros pentru noi şi pentru acţionarii noştri. Puterea brandurilor şi afacerilor noastre a fost demonstrată în această perioadă de criză prin ratingurile şi cotele de piaţă pe care le-am obţinut la toate operaţiunile de bază. În prezent aşteptăm recuperarea", a declarat Adrian Sârbu, preşedinte şi director general executiv al CME, în comunicat.

Rezultatul EBITDA (profitul înainte de includerea dobânzilor şi taxelor, deprecierii şi amortizării) al CME s-a plasat în primul semestru la 45,13 milioane de dolari, în scădere faţă de nivelul de 185,56 milioane de dolari înregistrat în perioada similară a anului trecut.

În trimestrul al doilea, compania a înregistrat un EBITDA de 29,66 milioane de dolari, de asemenea mai redus faţă de rezultatul de 120,09 milioane de dolari din perioada aprilie-iunie din 2008.

Pe piaţa românească, CME a înregistrat în primele şase luni venituri nete de 84,53 milioane de dolari, în scădere cu 38,6%, de la 137,83 milioane de dolari în perioada similară a anului trecut.

Rezultatul EBITDA înregistrat de companie în România s-a redus în perioada ianuarie-iunie la 22,55 milioane de dolari, de la 61,66 milioane dolari în primul semestru din 2008.

CME a consemnat în trimestrul al doilea pe piaţa românească încasări nete de 48,84 milioane de dolari, mai mici cu 38,8% faţă de nivelul de 79,84 milioane de dolari din perioada corespunzătoare a anului trecut.

Profitul EBITDA al CME în România s-a plasat în cel de-al doilea trimestru al acestui an la 15,41 milioane de dolari. În intervalul aprilie-iunie 2008, EBITDA a fost de 38,29 milioane de dolari.

Grupul CME operează mari reţele de televiziune în şase state din Europa Centrală şi de Est, cu o populaţie totală de 97 milioane de persoane.

Posturile de televiziune ale companiei sunt localizate în Bulgaria (TV2 şi Ring TV) Croaţia (Nova TV), Cehia (TV Nova, Nova Cinema, Nova Sport), România (PRO TV, PRO TV Internaţional, Acasă, PRO Cinema, Sport.ro şi MTV), Slovacia (Markíza, Nova Sport), Slovenia (POP TV şi Kanal A) şi Ucraina ( Studio 1+1, Studio 1+1 International, Kino).

CME este listată la bursa electronică Nasdaq, din Statele Unite, precum şi la Bursa de Valori de la Praga.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici