- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (02.09.2015, 18:22)
- Marius Oncu
Veniturile colectate de ANAF au crescut cu 9% în luna august, la 15,08 miliarde lei
Veniturile colectate de ANAF au crescut în august cu 9,05%, sau 1,25 miliarde lei, la 15,08 miliarde lei, a informat, miercuri agenţia, la o zi după ce premierul Victor Ponta a anunţat încasări mai mari cu 1,2 miliarde lei decât în aceeaşi lună a anului trecut, în pofida reducerii unor taxe.
Urmărește
220 afișări
Veniturile colectate de ANAF au crescut cu 9% în luna august, la 15,08 miliarde lei (Foto: Shutterstock / Mediafax Foto)
Încasările ANAF din prima jumătate a anului au depăşit cu 6,85% programul de încasări prevăzut de legile bugetare anuale rectificate, prin corelare cu încasările efective din operaţiuni tip "swap" şi taxa clawback.
În luna august a anului trecut, veniturile s-au situat la 13,83 miliarde lei.
Astfel, la bugetul de stat s-au încasat 9,95 miliarde lei, în creştere cu 14,2% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, respectiv un grad de realizare a programului de colectare de 111,47%. La impozitul pe profit s-au încasat 382,46 milioane lei, cu 56,65 milioane lei mai mult decât în august anul anterior, la impozitul pe venit s-au încasat 2,13 miliarde lei, cu 280,33 milioane lei mai mult decat în 2014.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Nicuşor Dan: Bugetul Capitalei scade drastic. Cer parlamentarilor să conteste decizia la CCR
-
Apa "noul aur". Grecia şi Bulgaria la cuţite pe problema apei. Agricultura din nordul Greciei în pericol după ce un acord vechi de decenii prin care Bulgaria a livrat milioane de metrii cubi de apă a expirat
-
Pensia la stat o pierdere? Studiu CFA România: Abia după ce treci de 74 de ani pensia de stat va avea randament pozitiv, adică pensia va fi mai mare decât contribuţiile din timpul vieţii. La 90 de ani randamentul este de 5%
Totodată, încasările nete din TVA pentru luna august au fost mai mari faţă de perioada similară a anului 2014 cu 434,43 mil.lei, respectiv cu 11%, depăşind cu 14,5% programul de încasări, în timp ce la accize suma a crescut cu 17,3%, 2,47 miliarde lei, reprezentând un grad de coelctare de 110% din totalul anticipat.
La bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate veniturile încasate au înregistrat o creştere cu 249 milioane lei, faţă de anul precedent, ceea ce în termeni nominali reprezintă o creştere cu 14,1% (2,02 miliarde lei în 2015, faţă de 1,77 miliarde lei în 2014), gradul de realizare a programului fiind de 98%.
La bugetul asigurărilor sociale de stat veniturile încasate au înregistrat o diminuare cu 247,14 milioane lei faţă de anul precedent. Încasările din 2015 la acest buget sunt influenţate negativ şi de creşterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii cu 92,28 milioane lei, respectiv cu 28,2% faţă de luna august 2014, urmare a creşterii cotei de contribuţie de la 4,5% în anul 2014, la 5% în anul 2015, gradul de realizare a programului fiind de 100%.
Bugetul asigurărilor pentru şomaj a înregistrat venituri în creştere cu 9,3 milioane lei, faţă de anul precedent, ceea ce în termeni nominali reprezintă o creştere cu 7,2 % (138,5 milioane lei în 2015, faţă de 129,2 milioane lei în 2014), gradul de realizare a programului fiind de 95%.
În primele opt luni ale anului, veniturile totale au crescut cu 10,36 miliarde lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, sau 8,6%, la 130,87 miliarde lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare cu 0,8% peste programul de încasări conform legilor bugetare anuale rectificate prin corelare cu încasările efective din operaţiuni tip "swap"" şi taxa clawback (129,84 miliarde lei), în condiţiile în care rectificarea pozitivă a majorat programul de încasări cu suma colectată în plus în primele şapte luni.
Veniturile au crescut în condiţiile în care activitatea de colectare din anul curent este influenţată negativ de creşterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii; datorită creşterii cotei de contribuţie de la 4,5% în anul 2014, la 5% în anul 2015, suma virată la fondul privat de pensii a fost cu 698,59 milioane lei mai mare faţă de cea virată în 2014, respectiv de 3,16 miliarde lei în perioada similară din 2015.
De asemenea, încasările au fost afectate şi de aplicarea, începând cu data de 1 iunie a cotei reduse de TVA de la 24% la 9% pentru alimente, inclusiv băuturi, cu excepţia băuturilor alcoolice, destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele, cu un impact estimat lunar la 470 milioane lei.
În primele opt luni, la bugetul de stat s-au încasat 92,1 miliarde lei, cu 10,67 miliarde lei (13,11%) mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
La categoria impozit pe profit s-au încasat 9,85 miliarde lei, cu 976,64 milioane lei (11%) mai mult decât în primele opt luni ale anului precedent, gradul de realizare a programului la acest impozit fiind de 100%. Creşterea încasărilor în perioada analizată din anul 2015 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014 la acest impozit s-a datorat atât creşterilor înregistrate la impozitul pe profit de la agenţii economici (+10%), cât şi impozitului virat de către băncile comerciale (+62%). Din totalul impozitului pe profit sumele virate de către băncile comerciale reprezintă aprosimativ 2,5-3%.
La impozitul pe venit s-au încasat 17,2 miliarde lei, cu 2 miliarde lei (13,5%) mai mult decât în 2014.
Încasările din taxa pe valoarea adăugată au fost de 38,29 miliarde lei, cu aproape 5 miliarde lei (15%) mai mari decât încasările din perioada similară a anului trecut. Încasările din TVA, în primele opt luni ale anului au fost mai mari faţă de perioada similară a anului 2014, pentru operaţiunile interne cu 8% (3,25 miliarde lei) şi mai mari cu 12,6% (572,61 milioane lei) la importul de bunuri.
În domeniul accizelor (inclusiv taxa pe viciu), faţă de încasările din perioada analizată a anului precedent (de 15,3 miliarde lei), veniturile colectate au fost mai mari cu 9% în 2015 de 16,68 miliarde lei.
La bugetul fondului naţional unic pentru asigurări de sănătate se constată o creştere a volumului sumelor încasate cu 13,8% (14,06 miliarde lei cumulat în primele opt luni faţă de 12,35 miliarde lei în perioada similară a anului 2014).
La bugetul asigurărilor sociale de stat se constată o scădere cu 8,3% (23,59 miliarde lei cumulat la opt luni faţă de 25,73 miliarde lei în perioada similară a anului 2014)
La bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj se constată o creştere cu 11,9% (1,1 miliarde lei cumulat la opt luni faţă de 991,11 milioane lei în perioada similară a anului 2014).
Premierul Victor Ponta a prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, date despre încasările ANAF înainte ca acestea să fie anunţate de agenţie.
Victor Ponta a decarat că, în pofida reducerii TVA la alimente, a taxei pe construcţii, a creşterii contribuţiei la pilonul privat de pensii şi a reducerii CAS, ANAF a încasat în luna august 2015 cu 1,2 miliarde lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2014.
"Cu patru măsuri de scădere pentru buget, luna august 2015, am încasat nu cu un miliard cum am spus eu ieri (luni n.r.), ci cu un miliard 200 de miloane de lei faţă de luna august 2014. Sunt 250 de milioane de euro într-o singură lună", a arătat Ponta.
De asemenea, premierul a prezentat încasările ANAF la bugetul de stat şi pentru primele opt luni ale acestui an.
"În anul 2015 pe primele 8 luni am încasat 130 de miliarde, venituri administrate de ANAF, faţă de 100 de miliarde în aceeaşi perioadă a anului trecut. Deci în opt luni, cu patru taxe scăzute, cu zone de scădere pentru buget am încasat peste două miliarde de euro, numai ANAF. Ce este cel mai important din punctul meu de vedere pentru discuţia despre Codul Fiscal şi despre măsurile pe care le vom lua la anul - TVA, în luna august 2015 cu 9 la sută cotă nu cu 24 a fost de 4,373 miliarde faţă de 3,9, deci cu 400 de milioane de lei în plus", a declarat Ponta.
Premierul a adăugat că prin prezentarea acestor cifre vrea să demonstreze "faptul că economia românească răspunde la aceşti doi stimuli: la o reducere controlată a taxelor şi la o activitate eficientă a ANAF".
Citeşte şi: Teodorovici: E normal ca ANAF să fie separată de Ministerul Finanţelor. Persoanele din board, desemnate transparent
Citeşte şi: ANAF: Reforma agenţiei nu se poate finaliza din poziţia de "rudă săracă" a Ministerului Finanţelor
Citeşte şi: ANAF: Contribuabilii pot cere returnarea taxei auto după aprobarea procedurii de restituire
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Teodorovici: E normal ca ANAF să fie separată de Ministerul Finanţelor. Persoanele din board, desemnate transparent
Citește și: ANAF: Reforma agenţiei nu se poate finaliza din poziţia de "rudă săracă" a Ministerului Finanţelor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
O badantă tinerică s-a angajat în casa unui pensionar de 90 de ani. Ce îi făcea bătrânul, când femeia dădea cu aspiratorul
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe