Vezi aici cum arată noua bancnotă de 100 de dolari - VIDEO

Guvernul Statelor Unite a prezentat miercuri, la Washington, noul design al bancnotei de 100 de dolari, care înglobează tehnologie avansată pentru combaterea falsificării şi va intra în circulaţie din luna februarie a anului viitor, se arată într-un comunicat al autorităţilor din SUA.

Urmărește
2950 afișări
Imaginea articolului Vezi aici cum arată noua bancnotă de 100 de dolari - VIDEO

Vezi aici cum arată noua bancnotă de 100 de dolari (Imagine:Mediafax Foto/AFP)

"La fel ca în cazul redesenărilor anterioare ale bancnotelor americane, această hârtie încorporează cea mai bună tehnologie disponibilă, pentru a ne asigura că suntem cu un pas înaintea falsificatorilor", a declarat secretarul general al Trezoreriei Statelor Unite, Timothy Geithner, în comunicatul transmis de Departamentul Trezoreriei, Consiliul de Guvernatori al Sistemului Federal Reserve şi Serviciul Secret american.

La rândul său preşedintele Federal Reserve, Ben Bernanke, a afirmat că vechile bancnote nu vor ieşi din circulaţie odată cu lansarea noului design, programată pentru 10 februarie 2011.

"Când noul design va fi lansat, pe 10 februarie 2011, cele aproximativ 6,5 miliarde de bancnote vechi de 100 de dolari, aflate deja în circulaţie, vor rămane în circulaţie. Utilizatorii monedei americane trebuie să ştie că nu vor fi nevoiţi să schimbe vechile bancnote de 100 de dolari pe unele noi, atunci când acestea vor intra în circulaţie", a arătat el.

Dintre numeroasele îmbunătăţiri ale noului design, cele mai importante sunt banda 3-D de securitate şi "clopotul din călimară". Noua bandă de securitate conţine imagini cu clopote şi bancnote de 100 de dolari care se schimbă între ele odată cu înclinarea bancnotei, iar holograma "clopotul din călimară" reprezintă un clopot care îşi schimbă culorile, apare şi dispare într-o călimară din cupru, de asemenea la înclinarea hârtiei.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici