„Pînă acum sunt exprimate opt cereri, care sunt între câteva milioane tone până la 100 milioane tone. Începem de săptămâna viitoare negocierile„, a declarat Videanu, vineri, într-o conferinţă de presă.
Comercializarea surplusului de certificate va fi realizată numai de către Guvern, fără intermediari, şi doar către statele semnatare ale Protocolui de la Kyoto.
România are în acest an un disponibil de 300 milioane certificate de emisii poluante. Sumele obţinute astfel vor fi alocate investiţiilor de mediu şi de înlocuire a unităţilor vechi de producţie a energiei, a adăugat Videanu.
Prin vânzarea surplusului de certificate de emisii autorităţile estimează că vor obţine între 1,2 şi 2,5 miliarde euro.
Pentru fiecare tonă de dioxid de carbon se emite un certificat de emisii, denumit unitate a cantităţii atribuite (AAU). România şi-a asumat, în intervalul 2008-2012, reducerea cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de seră, faţă de nivelul anului 1989, procent similar cu cel convenit de Uniunea Europeană.
Pentru intervalul 2008-2012 România poate emite circa 1,279 miliarde tone de emisii de gaze cu efect de seră.
Certificatele sunt emise în baza unui sistem al Uniunii Europene legat de reducerea poluării. Ele sunt alocate fiecărui stat membru, după ce guvernul acestuia stabileşte niveluri maxime naţionale pentru emisiile de gaze şi alocă niveluri maxime pentru operatorii industriali. Certificatele emise în baza acestor alocări pot fi tranzacţionate.