Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în scădere cu 1,7%, iar indicele MSCI al pieţelor din regiunea Asia-Pacific s-a retras cu 2,2%, tras în jos de sectoarele materiilor prime, finanţelor şi tehnologiei.
În Europa, indicele FTSEurofirst 300 a deschis în coborâre cu 0,8%.
Wall Street a avut miercuri cea mai slabă şedinţă din luna august, principalii indici coborând cu peste 2,2%.
Datele economice din întreaga lume, din China până în Statele Unite, au fost predominant sub estimări în ultima perioadă, alimentând temerile investitorilor că revenirea economică globală şi-a pierdut „avântul”. Totodată, iminenta încheiere a programului QE al Federal Reserve, prin care banca centrală a injectat sute de miliarde de dolari în piaţă pentru creşterea lichidităţii, ridică întrebări legate de şansele activelor high-yield, precum acţiunile, mărfurile şi obligaţiunile, de a continua pe un trend ascendent.
Investitorii de pe piaţa japoneză au un motiv în plus de îngrijroare, după ce premierul Naoto Kan a anunţat că va demisiona după rezolvarea crizei nucleare şi a altor probleme cauzate de dezastrul natural din martie.
Datele economice negative din SUA au generat şi deprecierea dolarului. Moneda euro s-a apreciat cu 0,3% faţă de dolar, la 1,44 dolari/euro.