Videanu: Este condamnabil că am întârziat investiţiile de mediu la termocentrale
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, vineri, la Rovinari, că este "condamnabil" că producătorii de energie de stat au întârziat să facă investiţiile de mediu cerute de UE, mai ales că România şi le-a asumat în tratatul de aderare.
Videanu: Este condamnabil că am întârziat investiţiile de mediu la termocentrale (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
"Din păcate, în perioadă de criză trebuie să facem investiţiile acestea de conformare la normele de mediu comunitare, pe care singuri ni le-am asumat în tratatul de aderare. Investiţiile acestea nu aduc eficienţă în producţia de energie, regret că nu le-am făcut în boomul economic din 2005-2008", a afirmat Videanu, în cadrul unei vizite la Complexul Energetic Rovinari.
El a adăugat că toate cele trei complexuri energetice din Oltenia (Rovinari, Turceni şi Craiova) trebuie să îşi rezolve aceste probleme de mediu, altfel nu vor mai avea dreptul să funcţioneze.
Videanu a participat vineri la inaugurarea unei investiţii de mediu de 167 milioane lei la Complexul Energetic Rovinari.
"Sper că toate unităţile de producţie a energiei să poată să facă aceste investiţii, chiar dacă cu întârziere", a continuat Videanu.
El a dat exemplul termocentralei de la Paroşeni, al cărei termen de conformare a expirat anul trecut, şi pentru care autorităţile vor cere CE o prelungire şi o etapizare a investiţiilor de mediu.
"Premierul Emil Boc ne-a dat deadline de două săptămâni pentru a ne armoniza punctele de vedere. Nu există riscul închiderii Paroşeniului", a mai spus Videanu, referindu-se la termocentrala de la Paroşeni.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO