Agenţia de rating Fitch a reconfirmat ratingul de ţară al României şi a menţinut perspectiva negativă la BBB minus. Acest lucru arată că România rămâne în categoria ţărilor cu risc scăzut pentru investiţii.
În opinia agenţiei, economia noatră va înregistra o creştere medie de 5,8% în perioada 2021-2022. Analistul economic Mircea Coşea cosideră ca ar trebui să privim aceste calificative mai realist.
„Deocamdată, acest rating eu îl consider foarte, foarte corect şi foarte relativ. Arată că România este o ţară care a luat în serios situaţia în care se află, că are posibilităţi reale de a ieşi din această criză destul de rezonabil pentru amploarea economiei şi pentru problemele pe care le avem”, crede analistul economic.
Mircea Coşea a mai explicat şi ce ar trebui să facă decidenţii politici, pentru o îmbunătăţire a ratingului pe viitor.
„Să amintim că, deocamdată, nu avem un plan naţional de redresare şi rezilienţă aprobat de Uniunea Europeană, să amintim că ultimele mişcări politice din România au dus la o instabilitate şi la o chestiune destul de curioasă. Ar trebui să pună în practică ceea ce spune că ar vrea să facă. Adică să aibă o politică reală de investiţii, nu doar promisiuni”, recomandă el.