Injecţiile de capital, soluţia adoptată şi de către Danemarca, pentru a ieşi din criza economică provocată de noul coronavirus, conform reuters.com.
Anunţul a fost făcut de către ministerul de Finanţe, luni. Danemarca va aplica o serie de măsuri pentru a stimula economia, incluzând donaţii în bani şi fonduri de suport pentru companiile afectate de perioada de carantină.
Sectorul economic, mai ales cel privat, a avut de suferit ca urmare a restricţiilor impuse pentru limitarea infectării cu SARS-CoV-2.
Peste 300 miliarde de coroane au fost investite în economia ţării, sub formă de măsuri de sprijin (fonduri, extinderea plăţii TVA-ului etc), a precizat ministrul de Finanţe danez, Nicolai Wammen, care a dat asigurări că ţara se află pe făgaşul normal şi îşi revine deja.
Danemarca a fost printre primele ţări europene care a trebuit să aplice măsura carantinării, în luna martie, pentru a încetini rata de infectare cu noul coronavirus. Prin urmare, a fost şi printre primele care a ridicat măsurile stricte şi a redeschis locurile publice.
Banii „cash” ce vor ajunge la populaţie vor fi finanţaţi din alocaţia de vacanţă, care a fost îngheţată pe fondul revizuirii sistemului de plată a vacanţelor, şi care iniţial urma să fie plătită sub forma unei pensii suplimentară în momentul în care oamenii ies la pensie.
Banii pentru trei din cele cinci săptămâni de vacanţă, la care danezii au dreptul, vor fi plătiţi până în luna octombrie, ceea ce reprezintă o sumă de aproximativ 60 de miliarde de coroane daneze (9,06 miliarde dolari).
Acordul, convenit de guvern cu o majoritate în Parlament, include şi o plată unică separată de 1.000 de coroane către cetăţeni în contul beneficiilor sociale şi un fond de 10 miliarde coroane pentru a sprijini companiile care se confruntă cu dificultăţi.
Economia daneză se va confrunta în acest an cu cea mai mare contracţie de după cel de-Al Doilea Război Mondial, ca urmare a măsurilor de carantină introduse la nivel global în contextul pandemiei de coronavirus.