- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Viitorul "Steve" al Microsoft prezintă miercuri Windows 8
Directorul diviziei Windows a Microsoft şi posibil viitor CEO al grupului, Steven Sinofsky, va prezenta miercuri, la Barcelona, Windows 8, cea mai importantă versiune a sistemului de operare din ultimul deceniu.
Viitorul "Steve" al Microsoft prezintă miercuri Windows 8
Optimizat pentru operare digitală şi microprocesioane de putere mică, Windows 8 poate fi instalat pe tablete, PC-uri şi laptop-uri, iar în viitor chiar şi pe telefoane mobile.
Windows 8 ar putea revigora una dintre cele mai profitabile mărci din istoria business-ului şi l-ar putea propulsa pe Sinofsky în poziţia de director general al Microsoft, atunci când Steve Ballmer va decide să se retragă.
Sinofsky are cunoştinţele tehnice şi calităţile de "showman" necesare pentru a conduce Microsoft, consideră Frank Artale, director general al companiei de investiţii Ignition, înfiinţată de un grup de foşti directori ai grupului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Susţinătorii lui Sinofsky afirmă că acesta a adus ordine în procesul de dezvoltare a aplicaţiilor informatice de la Microsoft, care se desfăşoară uneori haotic, parţial prin eliminarea unor trepte ierarhice printr-un proces numit la nivel intern drept "sinofskyzare".
Criticii susţin pe de altă parte că Sinofsky nu are carisma necesară pentru prima funcţie din grup şi se întreabă dacă are sclipirile tehnice ale lui Gates sau capacitatea analitică şi personalitatea puternică a lui Ballmer.
Majoritatea analiştilor sunt de acord totuşi că succesul Windows 8 ar face din Sinofsky posibilul succesor la conducerea Microsoft.
Mobile World Congress Barcelona este cel mai important eveniment din cariera lui Sinofsky, care este în mare parte necunoscut în afara industriei tehnologice.
Sinofsky şi-a început cariera la Microsoft în 1989, imediat după absolvirea studiilor, şi a atras rapid atenţia lui Gates, care l-a numit asistentul său tehnic.
Gates l-a apreciat pe Sonofsky ca şi pe J. Allard, forţa din spatele Xbox, pentru că l-au ajutat să înţeleagă amploarea revoluţiei Internetului.
În 1998, Sinofsky a devenit vicepreşedinte al Microsoft şi, după dezvoltarea cu succes a Office 2003 şi 2007 şi-a creat reputaţia de "shipper", o mare onoare într-o companie care apreciază mai mult decât orice aducerea produselor pe piaţă.
Sinofsky a fost transferat la divizia Windows în 2006, iar în 2009 a preluat conducerea acesteia.
În pofida funcţiei importante pe care o deţine, Sinofsky, cunoscut pentru ID-ul de mail "SteveSi", îşi face încă timp să răspundă personal emailurilor şi să stea de vorbă pe coridoare, chiar dacă nu este întotdeauna persoana pe care să vrei să o întâlneşti.
Discuţiile cu Sinofsky pot fi dure, afirmă colegii, dar nu înjură ca Gates şi nu ţipă ca Balmer.
Directorul general al Microsoft, Steve Ballmer, a patronat o creştere uriaşă a vânzărilor şi profitului, dar a fost şi criticat încă din prima zi în funcţie.
Acţiunile Microsoft au atins săptămâna trecută maximul ultimilor patru ani, dar se află în prezent la acelaşi nivel ca acum zece ani, iar capitalizarea de piaţă a grupului este la jumătate din cea a Apple.
Criticile au ajuns la apogeu în mai anul trecut, când directorul fondului de hedging Greenlight Capital, care deţinea la acea dată 0,1% din acţiunile Microsoft, a spus că grupul are un viitor solid dar este timpul ca Ballmer să demisioneze pentru a da şi altuia o şansă.
Succesul Windows 8 ar putea contribui la aducerea la tăcere a criticilor şi ar fi în avantajul lui Sinofsky, deşi nu toată lumea crede că ar fi potrivit ca CEO al Microsoft.
"Bill Gates avea o minte uimitoare. Puteai să îi arăţi un diapozitiv în PowePoint şi să te întrebe cu ce diferă de un altul de acum trei ani. Steve Ballmer este cea mai intuitivă persoană în domeniul matematicii cu care am lucrat. Steve Sinofsky nu este nici una nici alta", a spus un fost director la Microsoft.
Dacă Microsoft nu va căuta în afara companiei viitorul său lider, cea ce ar fi o surpriză, Sinoksy domină terenul şi există opinii că grupul ar trebui să recunoască public acest lucru şi să fie mai transparent în privinţa viitorilor lideri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36