Vizita Papei Francisc în România: Linie subterană, construită în timp record şi în condiţii meteo nefavorabile, la Şumuleu Ciuc

Publicat: 21 05. 2019, 12:59
Actualizat: 11 05. 2020, 13:55

„Am construit o linie de medie tensiune şi am montat un post de transformare în două săptămâni. Practic se construia in 3-4 luni. S-a lucrat zi şi noapte, indiferent dacă a plouat sau nu”, spune Corina Popescu, director general Electrica.

Lucrarea a fost efectuată în cursul lunii mai şi aproape jumătate din lungimea de circa 1.000 metri a liniei a fost săpată în stâncă, de cele mai multe ori în condiţii meteo nefavorabile.

Papa Francisc va ţine o slujbă la Bazilica Sfânta Maria, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale Bisericii Romano-Catolice din România, iar potrivit reprezentanţilor Electrica în această zonă exista doar o instalaţie de mică tensiune, care nu putea asigura energie electrică pentru întreg eveninmentul.

Papa Francisc se va afla în România din 31 mai 2019 şi până pe 2 iunie 2019 în cadrul unei vizite apostolice şi va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi, Blaj şi sanctuarul de la Şumuleu Ciuc.