- Home
- Economic
- LONDRA, (23.11.2014, 14:29)
- Florentina Dragu
Vodafone neagă implicarea în programe de spionaj derulate de agenţia britanică GCHQ
Vodafone nu recunoaşte existenţa unui acord ilegal între subsidiara sa Cable & Wireless şi agenţia britanică GCHQ pentru spionarea clienţilor grupului, au declarat reprezentaţii operatorului, în replică la o serie de acuzaţii prezentate în media pe baza unor documente sustrase de Edward Snowden.

Vodafone neagă implicarea în programe de spionaj derulate de agenţia britanică GCHQ (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Potrivit unor informaţii publicate de Channel 4 News şi citate de Bloomberg, Cable & Wireless, care a fost cumpărată de Vodafone în 2012, a colaborat extensiv cu agenţia de spionaj GCHQ, căreia i-a oferit acces la reţeua de cabluri de fibră optică. Mai mult, divizia Vodafone ar fi încheiat acorduri cu operatori de telecomunicaţii din străinătate pentru a ajuta spionii britanici să acceseze date globale.
GCHQ este divizia de comunicaţii şi internet a serviciilor de informaţii din Marea Britanie.
Documentele prezentate de Channel 4 News mai arată că reprezentanţii Cable & Wireless s-au întâlnit în mod regulat cu agenţi ai GCHQ în perioada 2008-2010. De asemenea, GCHQ a utilizat, cel puţin până în aprilie 2013, un punct de acces la reţelele de fibră optică internaţionale care ar fi fost operat temporar de Cable & Wireless.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk, iritat de postările unui europarlamentar român: "A încercat să intervină în alegerile din SUA”
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
Bolojan contrazice politica lui Trump: Este necesar ca Ucraina şi Uniunea Europeană să fie implicate în negocierile de pace
"Nu am găsit nici o indicaţie privind desfăşurarea unor operaţiuni ilegale în cadrul Vodafone sau al Cable & Wireless, şi nu recunoaştem nici unul dintre programele de spionaj identificate (în documentele sustrase de fostul contractor al NSA, Edward Snowden – n.r.). Mai mult, Vodafone nu deţine şi nici nu operază reţelele de cabluri la care se face referire", se arată într-un comunicat Vodafone postat pe site-ul grupului.
Vodafone a adăugat că a efectuat o serie de investigaţii în privinţa Cable & Wireless înainte de achiziţia din 2012, în urma cărora nu a găsit dovezi care să susţină afirmaţiile lui Snowden.
Anul trecut, cotidianul britanic The Guardian a relatat, citând documente furnizate de Snowden, că Vodafone a fost printre operatorii de telecom care au oferit GCHQ acces la reţelele maritime de fibră optică.
În urma acuzaţiilor, Vodafone a publicat, în iunie anul acesta, un raport în care prezintă cererile de informaţii primite din partea guvernelor ţărilor în care deţine operaţii, precum şi cazurile în care grupul este nevoit să se conformeze cererilor acestora.
"Vodafone nu permite accesul la datele clienţilor în nici o ţară, cu excepţia cazurilor în care legea o cere", se arată în comunicatul grupului.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe