Volatilitatea continuă: preţul petrolului creşte cu 5%

Preţul petrolului creştea cu peste 5% în după-amiaza zilei de joi, în contextul în care Emiratele Araba Unite, producător OPEC, pare să se distanţeze de declaraţiile lansate ieri, conform cărora ţara din peninsula arabă va susţine creşterea producţiei în rândul statelor membre.

Urmărește
501 afișări
Imaginea articolului Volatilitatea continuă: preţul petrolului creşte cu 5%

Miercuri, preţul petrolului a scăzut cu până la 17% după ce ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la Washington, Yousuf Al Otaiba, a declarat că susţine accelerarea producţiei.

„Favorizăm majorarea producţiei şi vom încuraja OPEC să ia în considerare o serie mai ridicată de volume de producţie”, spune Al Otaiba.

Totuşi, câteva ore mai târziu, ministrul energiei din Emiratele Arabe Unite, Suhail Al-Mazrouei, a dat de înţeles că vrea să atenueze mesajul lui Al Otaiba, scriind pe Twitter că ţara rămâne fidelă actualului acord OPEC+, scrie Business Insider.

„EAU sunt dedicate acordului OPEC+ şi actualelor mecanisme de ajustare lunară a producţiei”, reiese din tweet.

În Statele Unite, contractele futures pe Brent crude creşteau, la ora redactării ştirii, cu 5% la 116,6 dolari pe baril. Totodată, contractele futures pe West Texas Intermediate afişau un plus de 4% la 113,2 dolari pe baril, conform datelor MarketWatch.

Petrolul a înregistrat puternice fluctuaţii de preţ în ultimele două săptămână, o urmare directă a războiului ruso-turc şi sancţiunilor impuse în acest sens de statele vestice.

Conform unor surse citate de Bloomberg, Emiratele Arabe Unite nu s-au consultat cu alte membre OPEC+ înainte de a lansa declaraţiile de ieri şi, cel mai probabil, propunerea ambasadorului Al Otaiba a generat tensiuni în interiorul organizaţiei. Cea mai recentă întâlnire a ţărilor membre a durat doar 13 minute, iar statele OPEC au decis să îşi menţină planul de majorare a producţiei cu 400.000 de barili de petrol în luna aprilie.

Ţările din cadrul OPEC nu au făcut referire la războiul dintre Rusia şi Ucraina, unul dintre principali factori care stau la baza creşterilor înregistrate de petrol în ultima perioadă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici