- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Volksbank International finanţează 70% din bilanţul filialei din România, cu 3,53 miliarde euro
Expunerea grupului Volksbank pe România este de 3,53 miliarde de euro, acoperind peste 70% din bilanţul sucursalei de la Bucureşti, de 4,8 miliarde euro, care avea la finele anului trecut resurse de la clienţii nebancari de 580 milioane euro şi restul fondurilor de la alte instituţii financiare.
"Expunerea grupului pe România a rămas constantă în acest an, întrucât nu am rambursat nimic. Astfel, expunerea grupului este de 3,53 miliarde de euro, dintre care 2,5 miliarde de euro reprezintă împrumuturi, 320 milioane de euro sunt investite în titluri de stat, iar restul reprezintă rezervele minime obligatorii", a declarat Lucian Cojocaru, vicepreşedinte responsabil pentru retail al Volksbank România, după o conferinţă de presă.
Grupul austriac Volksbank este prezent pe piaţa românească din anul 2000. Principalul acţionar al Volksbank România este Volksbank International, divizie a grupului Volksbank AG.
Anul trecut, activele Volksbank România au scăzut cu 7,7%, la 4,8 miliarde euro, deşi volumul total al creditelor a urcat uşor, de la 3,1 miliarde euro la 3,2 miliarde euro.
Portofoliul de depozite al băncii s-a diminuat în 2010 cu 15,9%, la 580 milioane euro.
Cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank, se află în negocieri pentru preluarea sucursalelor deţinute de divizia Volksbankl International în Europa Centrală şi de Est, cu excepţia celei din România.
Pe lângă România, Volskbank International mai operează în Slovacia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Serbia şi Ucraina.
Grupurile mamă ale principalelor nouă bănci cu capital străin au semnat la Viena, în august 2009, scrisori bilaterale de angajament pentru menţinerea expunerii pe piaţa românească la nivelul din martie 2009 şi a ratei de solvabilitate a sucursalelor peste 10%. Acordurile au fost semnate de Erste Bank, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank of Greece, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank, Piraeus Bank şi UniCredit, care controlează 70% din piaţa din România.
În luna martie 2011, băncile-mamă au convenit cu autorităţile române şi instituţiile financiare internaţionale să se renunţe la criteriul de menţinere a expunerilor la nivelul din martie 2009, dar şi-au luat totuşi angajamentul să furnizeze sucursalelor din România fonduri suficiente din punct de vedere prudenţial şi al lichidităţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:15
Ministrul de Externe din Ucraina susţine „pacea prin forţă” într-un mesaj către Marco Rubio
-
astăzi, 09:42
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE