Volksbank România reporneşte creditarea, după 2 ani de pauză
Volksbank România reporneşte creditarea prin lansarea împrumutului "Casa", destinat achiziţiei de locuinţe, primul produs de acest gen după o pauză de aproape 2 ani în activităţile de creditare, a anunţat miercuri banca.
Volksbank România reporneşte creditarea, după 2 ani de pauză (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
Creditul este disponibil atât în euro, cât şi în lei, la dobânzi de 6,98% pentru împrumuturile în monedă europeană şi de 9,61% pentru lei. Dobândă este variabilă în funcţie de indicatorii EURIBOR şi ROBOR, se arată într-un comunicat al băncii.
Dobânda la creditul Casa este actualizată la fiecare trei luni pentru creditele în euro, în funcţie de valoarea indicatorului Euribor la trei luni. Pentru împrumuturile în lei, dobânda se actualizează semestrial, în funcţie de fluctuaţiile indicatorului Robor la şase luni.
Marja aplicată dobânzilor de referinţă este fixă pe toată durata contractului, de 5,45% la euro şi 2,95% pentru împrumuturile în lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Congresul SUA adoptă legea privind detenţia imigranţilor
-
Marco Rubio discută cu premierul israelian despre Iran şi ostaticii din Gaza
-
Trump numeşte fostul patron al unor lanţuri de fast-food în funcţia de ambasador în UE
Pe lângă dobânzi, persoanele care vor să contracteze un astfel de credit vor trebui să plătească un comision de analiză dosar de 200 de euro, un comision unic de postacordare de 35 de euro şi un comision de cont curent de 0,25 euro lunar.
"Creditului Casa este al doilea produs lansat de Volksbank după anunţarea noii strategii a băncii şi primul produs de acest gen după o pauză de aproape 2 ani în activităţile de creditare. Probabil este diferit faţă de ofertele pe care le-aţi văzut în trecut de la această bancă şi asta din cauză că am învăţat din această criză că trebuie să revenim la valori de bază: servicii simple şi utile, transparenţă şi încredere", a declarat în comunicat Lucian Cojocaru, vicepreşedintele Volksbank.
La un credit de 50.000 de euro, contractat pe o perioadă de 30 de ani, în euro, rata lunară pentru acest credit se ridică la 331,88 euro, iar dobânda anuală efectivă (DAE) este 7,27%. Suma totală rambursată se ridică la 119.340,4 euro. Pentru un credit echivalent, dar în lei, rata se ridică la 1.817 lei, la o DAE de 9,9%.
Potrivit Volksbank, creditul poate fi rambursat şi în rate descrescătoare. Pentru acelaşi credit, de 50.000 de euro pe 30 de ani, valoarea principalului rambursat lunar va fi de 138,98 euro, iar valoarea maximă a ratei va fi de 428,79 euro. Suma totală rambursată se ridică la 102.336,7 euro.
La varianta în lei, principalul rambursat lunar va fi de 594,75 lei, iar rata din prima lună va fi de 2.304,65 lei. Suma totală rambursată se ridică la 522.806,72 lei.
Volksbank România este o bancă comercială care activează pe piaţa românească din luna mai a anului 2000. Principalul acţionar al băncii este Volksbank International AG, în majoritate deţinut de Österreichische Volksbanken-AG, ce reprezintă instituţia centrală a unuia dintre cele mai importante grupuri bancare din Austria.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:56
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Zelensky: Conducerea SUA este esenţială în eforturile de pace din Ucraina / UE avertizează: Rusia reprezintă o ameninţare existenţială, timpul pentru acţiune se scurge / Grupul Wagner, acuzat de comploturi împotriva Chevron şi colaborare cu Al Qaeda
-
astăzi, 07:58