Volksbank România va continua să opereze pe piaţa locală. Acţionarii vor face o majorare de capital de peste 200 de milioane euro

Volksbank România va continua să opereze pe piaţa locală, fiind exclusă orice întrerupere a activităţii, afirmă preşedintele băncii, Johann Lurf, menţionând că acţionarii vor face la începutul lui 2012 o majorare de capital de peste 200 de milioane euro, care va dubla investiţiile din ultimii 2 ani.

Urmărește
544 afișări
Imaginea articolului Volksbank România va continua să opereze pe piaţa locală. Acţionarii vor face o majorare de capital de peste 200 de milioane euro

Volksbank România va continua să opereze pe piaţa locală. Acţionarii vor face o majorare de capital de peste 200 de milioane euro (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

"Volksbank Romania va continua să opereze în România, posibilitatea întreruperii activităţii fiind exclusă! De asemenea, deocamdată nu există discuţii pe tema vânzării băncii în perioada imediat urmatoare", a spus Lurf pentru MEDIAFAX.

Grupul austriac Volksbank a anunţat că Volksbank România va fi transferată într-o nouă divizie, formată din afacerile non-core, alături de Volksbank Leasing International şi Volksbank Malta, active pe care va încerca să le vândă în funcţie de condiţiile din pieţe.

"Anunţurile recente ale acţionarului majoritar, grupul Volksbank (OVAG) din Austria, prin care Volksbank România este trecută într-o divizie separată, considerată non-core, nu implică o nouă abordare a acţionarilor vis-à-vis de activităţile din România, ci o formalizare a strategiei anunţate încă din vară. Potrivit acesteia, Volksbank România va fi revitalizată şi vândută în câţiva ani, când condiţiile de pe piaţă vor fi propice", a explicat Lurf.

Potrivit unui comunicat al grupului austriac, operaţiunile de bază vor fi consolidate în divizia Market, în timp ce divizia Non-Core Business va conţine toate afacerile la care grupul va renunţa pe termen lung pentru a-şi consolida capitalizarea.

"Volksbank România va beneficia la începutul anului viitor de o majorare de capital de peste 200 de milioane de euro. Recenta decizie a acţionarilor demonstrează dorinţa de a continua să susţină subsidiara din Romania. Cu 400 de milioane de euro sub forma de infuzii de capital în ultimii doi ani, grupul Volksbank este unul dintre cei mai mari investitori direcţi de pe piaţa locală", afirmă, pe de altă parte, preşedintele Volksbank România.

Conducerea Volksbank România a anunţat încă din vară că acţionarul majoritar a inclus subsidiara locală pe lista companiilor participaţiilor care vor fi vândute în următorii 3-5 ani, mai ales că situaţia financiară actuală a băncii şi condiţiile de pe piueţele internaţionale nu le-ar permite să realizeze o ieşire profitabilă din România.

Volksbank şi-a redus numărul de sucursale la 135, faţă de 182 la finele anului trecut, iar reprezentanţii băncii spun că nu exclud şi închiderea altora, dacă acestea dovedesc că nu sunt eficiente operaţional.

Procesul vizează şi reducerea numărului de angajaţi din sucursale de la 4 la 3.

Controlul Volkbank Romania a fost transferat de la Volksbank International către un vehicul special, VBI Beteiligungs GmbH, cu o structura identică a acţionariatului, în care Österreichische Volksbanken-Aktiengesellschaft (OVAG) deţine 51% din acţiuni.

Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, a anunţat în septembrie achiziţia Volksbank International, dar fără a include şi subsidiara din România în această tranzacţie. Preşedintele Sberbank, Serghei Gorkow, a explicat atunci că decizia a fost luată din cauza portofoliului complicat al subsidiarei din România, cu multe credite în franci elveţieni, şi a situaţiei economice dificile din România.

După semnarea acordului final, grupul Volksbank a anunţat că divizia din România va fi repoziţionată în următorii doi-trei ani, după care va fi vândută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici