Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primul semestru cu 33,2%

Publicat: 06 08. 2008, 10:30
Actualizat: 06 11. 2012, 08:59

Creşterea a fost evidenţiată la toate tipurile de construcţii. Astfel, pentru clădirile nerezidenţiale avansul a fost de 35,7%, pentru cele rezidenţiale de 34,7%, iar pentru construcţii inginereşti de 31,7%, se arată într-un comunicat al INS.

Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la toate componentele, notează INS.

Pentru lucrările de construcţii noi au fost înregistrate creşteri de 33,9%, pentru lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 33,2%, iar pentru cele de reparaţii capitale cu 30,2%.

Comparativ cu luna iunie a anului trecut, indicii lucrărilor de construcţii au înregistrat o majorare, în termeni reali, cu 33,9%.

Pe tipuri de construcţii, indicii au avansat cu 36,7% pentru clădiri rezidenţiale, cu 36,2% pentru clădiri nerezidenţiale şi cu 32,3% pentru cele inginereşti.

Pe elemente de structură, indicii pentru lucrările de construcţii noi au urcat cu 36,6%, pentru lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 30,6% şi pentru cele de reparaţii capitale cu 30%.

Faţă de luna mai, indicii lucrărilor de construcţii au crescut pe total cu 19%.

Lucrările de construcţii executate la clădirile rezidenţiale au scăzut cu 3,3%. Lucrările executate la construcţiile inginereşti şi la clădirile nerezidenţiale au urcat cu 23,6% faţă de luna precedentă, respectiv cu 22,8%.

În ceea ce priveşte repartizarea pe elemente de structură, indicii pentru lucrările de reparaţii capitale s-au majorat cu 26%, cu 24% pentru lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi cu 14,8% pentru lucrările de construcţii noi.