Volumul vânzărilor Coca-Cola în România a scăzut în primul trimestru cu 12%

Publicat: 04 05. 2011, 15:50
Actualizat: 06 11. 2012, 14:15

Evoluţia vânzărilor în primele trei luni din 2011 a fost afectată însă şi de plasarea calendaristică a Paştelui (pe 4 aprilie în anul 2010), sărbătoarea fiind inclusă anul trecut în primul trimestru fiscal al companiei americane.

Principalul îmbuteliator de băuturi Coca-Cola din Europa este Coca-Cola Hellenic, care a anunţat anterior că a înregistrat anul trecut în România o scădere de 27 milioane euro a veniturilor.

Totodată, volumul vânzărilor Coca-Cola Hellenic în România s-a redus în 2010 cu cu 4%, la 167,8 milioane navete (952,7 milioane litri), din cauza condiţiilor economice dificile şi a măsurilor dure de austeritate, care au afectat cererea de consum.

Vânzările au avut însă o creştere uşoară în trimestrul al patrulea, datorită promovării intense a mărcilor de băuturi carbogazoase.

Coca-Cola Hellenic, al doilea mare îmbuteliator de produse Coca-Cola la nivel mondial, deţine în România patru fabrici, la Iaşi, Timişoara, Ploieşti şi Vatra Dornei, după ce a închis în 2008 unitatea de producţie de la Oradea, pentru eficientizarea activităţii.