Vosganian: 2008 trebuie să fie anul privatizării sectorului energetic
Ministrul Economiei şi Finanţelor Varujan Vosganian a declarat, marţi, că s-a întâlnit cu preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu pentru a discuta aplicarea strategiei energetice, anul 2008 urmând să fie anul privatizării în acest sector.
Vosganian: 2008 trebuie să fie anul privatizării sectorului energetic
"Dacă anul 2007 a fost anul strategiei energetice, al dezvoltării şi modernizării pieţei energiei, anul 2008 trebuie să fie anul privatizării. Până la sfârşitul acestui an trebuie să finalizăm harta privatizărilor", a spus Vosganian.
El a explicat că trebuie realizat un inventar precis al tuturor unităţilor posibil de privatizat, în al doilea rând fiind necesară stabilirea formei, a modalităţii de privatizare.
Un alt aspect avut în vedere este analiza situaţiilor financiare ale companiilor, variind de la caz la caz, de la situaţii dificile la foarte bune.
Firmele aflate într-o situaţie dificilă trebuie introduse într-un program mai amplu, care să le asigure supravieţuirea şi rentabilizarea, potrivit lui Vosganian, care a dat ca exemplu centrala termoelectrica Doiceşti sau CET Botoşani.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO